FIA intenționează să impună montarea unui parbriz la monoposturile de Formula 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicația italiană Autosprint a anunțat că Federația Internațională de Automobilism (FIA) vrea să convingă echipele participante la Campionatul Mondial de Formula 1 să accepte montarea unui parbriz la monoposturi. Acesta ar avea rolul de a proteja capul pilotului.

Moartea lui Ayrton Senna, produsă în 1994, a determinat FIA să adopte o serie de măsuri care au mărit securitatea piloților în timpul curselor din ”Marele Circ”. Acestea au făcut ca și în cazul unor accidente grave, cum au fost cele ale polonezului Robert Kubica, la Montreal, în 2007, sau brazilianului Rubens Barrichello, în 2009, la Hungaroring, viața acestora să nu fie pusă în pericol. Mai mult decât atât, cei doi au scăpat cu răni ușoare, revenind la puțin timp după producerea accidentelor pe circuit.

Acum, dacă ar fi să ne luăm după Autosprint, FIA vrea ca bolizii să fie dotați cu parbriz din plexisglas astfel încât capul pilotului să fie complet protejat. Rămâne de văzut dacă și constructorii implicați își vor da acordul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite