Municipalitatea din Monza se teme că Roma i-ar putea "răpi" cursa de F1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Există deja şi un proiect al circuitului stradal din Roma
Există deja şi un proiect al circuitului stradal din Roma

Un acord încheiat de promotorul Paolo Flammini şi Bernie Ecclestone în privinţa organizării unei curse de Formula 1 în centrul Romei a fost primit cu îngrijorare de oficialităţile din Monza. Gazde ale Marelui Premiu al Italiei din 1950, anul când a avut loc prima ediţie a CM, acestea se tem că ar putea rămâne fără el.

Cei din Monza au reacţionat prompt după ce capitala Italiei a dat semne tot mai clare că doreşte o cursă din "Marele Circ". Ei se tem că ar putea rămâne pe dinafară, mai cu seamă că, în actualele condiţii economice, e greu de crezut că ţara peninsulară ar putea găzdui două etape în Campionatul Mondial. Ca să nu mai vorbim că mai există şi cursa din San Marino, de la Imola.

"A scoate Monza din Formula 1 este ca şi cum ai renunţat la Wimbledon în tenis", a avertizat Guido Della Frera, un om politic local. Preşedintele regiunii situate în nordul Italiei, Dario Allevi, a cerut o întâlnire de urgenţă cu primarul Romei, Gianni Alemanno. Acesta l-a atacat şi pe Flammini, care este un promotor al Campionatului Mondial de Superbike şi care "nu are nicio idee despre ce înseamnă să organizezi o cursă de Formula 1".

Şi pentru primarul din Monza, Marco Mariani, anunţul făcut de Roma "reprezintă o aroganţă în plus a unei capitale parazite".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite