Ferrari vrea un regulamnent mai clar pentru 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru ediţia viitoare a Campionatului Mondial de Formula 1 Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) urmează să opereze o serie de schimbări în regulamentul tehnic. Ferrari a anunţat că speră ca modificările să fie mult mai clare.

Printre noutăţile anunţate se numără renunţarea la F-duct şi la difuzorul dublu, precum şi de apariţia eleronului spate ajustabil. Cum anul trecut au existat multe discuţii legate de difuzorul dublu, patronul lui Ferrari, Luca di Montezemolo, speră ca de data aceasta FIA să fie mult mai clară: "În privinţa eleronului spate, sper că totul va fi lămurit până la începerea sezonului. Nu sunt cu adevărat îngrijorat, însă am în memorie ceea ce s-a întâmplat anul trecut".

Anul viitor va fi utilizat din nou sistemul KERS, prin care se recuperează energia cinetică, iar apoi este transformată în putere suplimentară. Din acest punct de vedere, Ferrari se află într-o situaţie privilegiată. "Plecăm de pe o bază solidă. La sfârşitul sezonului trecut, sistemul nostru KERS a fost foarte competitiv", a subliniat Montezemolo.

O altă schimbare se va produce în privinţa cauciucurilor ce vor fi folosite. Implicat de 14 ani în Formula 1, manufacturierul nipon Bridgestone şi-a anunţat plecare, locului lui urmând a fi luat de Pirelli. Piloţii au testat noile pneuri în sesiunea de teste care a avut loc la Abu Dhabi după ultima cursă din acest an.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite