Fernando Alonso, pole position istoric pentru Ferrari, la Monza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fernando Alonso va pleca din pole position în Marele Premiu de Formula 1 al Italiei care va avea loc duminică la Monza. Este primul pole obținut de Ferrari în aproape doi ani. Cursa va fi transmisă în direct de TVR 1 de la ora 15.00.

Spre bucuria tifosilor Ferrari, care au umplut tribunele circuitului de casă al scuderiei, Fernando Alonso a reușit să pună punct supremației Red Bull în calificări și să obțină primul loc pe grila de start pentru Ferrari după aproape doi ani. Este de asemenea primul pole position obținut de Fernando Alonso de la sosirea sa la Ferrari.

Bucuria tifosilor a fost dublă, după ce Felipe Massa a reușit să încheie pe locul al treilea la mare luptă cu Mark Webber de la Red Bull care a termina pe locul patru.

De pe prima linie, alături de Alonso va pleca britanicul Jenson Button de la Mc Laren. Coechipierul acestuia, Lewis Hamilton a încheiat cu al cincilea timp, însă, spre deosebire de Button, nu a folosit, și nu va folosi în acest weekend sistemul F-Duct. Sebastian Vettel de la Red Bull a fost al șaselea, în cea mai slabă sesiune de calificări din acest sezon pentru echipa austriacă.

Alonso a fost atât de sigur că timpul său nu va fi bătut încât nu a rămas până la final pe circuit în sesiunea a treia.

Mercedes a reușit să-l plaseze pe Nico Rosberg pe poziția a șaptea, în spatele granzilor, dar coechipierul său Michael Schumacher a avut din nou o sesiune de calificări de coșmar și va pleca de pe locul al 12-lea.

Iată rezultatele calificărilor:

1. Fernando Alonso Ferrari 1:21.962
2. Jenson Button McLaren-Mercedes 1:22.084
3. Felipe Massa Ferrari 1:22.293
4. Mark Webber Red Bull-Renault 1:22.433
5. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1:22.623
6. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1:22.675
7. Nico Rosberg Mercedes 1:23.027
8. Nico Hulkenberg Williams-Cosworth 1:23.037
9. Robert Kubica Renault 1:23.039
10. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1:23.328
11. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1:23.199
12. Michael Schumacher Mercedes 1:23.388
13. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1:23.659
14. Sebastian Buemi Toro Rosso-Ferrari 1:23.681
15. Vitaly Petrov Renault 1:23.819
16. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1:23.919
17. Pedro de la Rosa Sauber-Ferrari 1:24.044
18. Jarno Trulli Lotus-Cosworth 1:25.540
19. Heikki Kovalainen Lotus-Cosworth 1:25.742
20. Tonio Liuzzi Force India-Mercedes 1:25.774
21. Timo Glock Virgin-Cosworth 1:25.934
22. Luca di Grassi Virgin-Cosworth 1:25.974
23. Bruno Senna HRT-Cosworth 1:26.847
24. Sakon Yamamoto HRT-Cosworth 1:27.020

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite