FORMULA 1: Felipe Massa îl acuză pe Fernando Alonso

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FORMULA 1: Felipe Massa îl acuză pe Fernando Alonso
FORMULA 1: Felipe Massa îl acuză pe Fernando Alonso

Aflat la Sao Paolo, locul unde duminică se va desfăşura penultima cursă de Formula 1 din acest an, Felipe Massa l-a acuzat pe Fernando Alonso, viitorul său coleg de la Ferrari, că a fost complice la accidentul regizat al lui Nelson Piquet junior din 2008, de la Singapore.

Atunci conducătorii echipei Renault i-au cerut fiului fostului campion mondial să intre într-un parapet pentru a facilita astfel victoria colegului său spaniol.

"Nu este nicio îndoială că Alonso era la curent cu această manevră. Pentru mine este clar", a declarat Massa ziariştilor brazilieni.

Pilotul care a suferit un accident în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Ungariei a încercat apoi să îndulcească puţin tonul: "Ceea ce spun este fructul senzaţiilor mele. Nu există niciun element concret. Consiliul Mondial al FIA a afirmat că nimic nu poate dovedi că Fernando ştia, iar eu respect această decizie".

Aflat anul trecut în luptă pentru titlul mondial, Massa s-a arătat dezamăgit de cele întâmplate la Singapore. "Am spus de multe ori că mă gândesc tot timpul la asta şi că voi avea nevoie de mult timp pentru a întoarce pagina. Sigur este că această afacere nu va afecta raporturile mele cu Fernando, cu care voi fi coleg în 2010".

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite