FORMULA 1: Felipe Massa vrea să revină în competiţii la 1 noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FORMULA 1: Felipe Massa vrea să revină în competiţii la 1 noiembrie
FORMULA 1: Felipe Massa vrea să revină în competiţii la 1 noiembrie

Brazilianul Felipe Massa, victima unui groaznic accident în cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Ungariei, vrea să revină pe circuit chiar pe 1 noiembrie, în ultima cursă a sezonului, de la Adu Dhabi.

Massa a suferit o fractură craniană în luna iulie, suportând trei intervenţii chirugicale de atunci. După ce a făcut recuperarea în Brazilia, săptămâna trecută s-a întors în Italia, pentru a-şi relua treptat antrenamentele alături de Ferrari. Dar nimeni nu se gândea că ar putea reveni în competiţii mai devreme de anul viitor.
Totuşi, astăzi, Massa a făcut un anunţ şoc: „Mă gândesc tot mai des la a participa la Abu Dhabi, dar am nevoie şi de autorizaţia Federaţiei Internaţionale. Eu îmi amintesc cum să pilotez, din punctul meu de vedere nu ar fi nici o problemă”, a declarat optimist Massa (28 de ani).

În urmă cu câteva zile, Stefano Domenicali, şeful celor de la Ferrari, a catalogat ca „foarte, foarte improbabilă” posibilitatea ca brazilian să piloteze din nou anul acesta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite