FORMULA 1: Bernie Ecclestone apreciază „eficienţa” lui Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FORMULA 1: Bernie Ecclestone apreciază „eficienţa” lui Hitler
FORMULA 1: Bernie Ecclestone apreciază „eficienţa” lui Hitler

Formula 1 este în pericol de a fi zguduită de un nou scandal, de această dată fără implicaţii automobilistice. Bernie Ecclestone, omul care conduce destinele comerciale ale „Marelui Circ” a lăudat binefacerile dictaturilor, într-un interviu acordat cotidianului britanic „The Times”, în încercarea de a-l apăra pe preşedintele FIA, Max Mosley.

„Eu prefer conducătorii forte”, a explicat Ecclestone, căci democraţia „n-a făcut prea mult bine multor ţări”. „Cred că este groaznic ce spun, dar, lăsând la o parte faptul că Hitler s-a lăsat convins să facă lucruri pe care nu ştiu dacă voia să le facă sau nu, a ocupat o poziţie din care conducea mulţi oameni şi putea astfel să fie eficient”. „La sfârşit s-a pierdut, nefiind prin urmare un foarte bun dictator”, a admis cel supranumit „The F1 Supremo”. De asemenea acesta a mai apreciat mâna forte a lui Saddam Hussein sau a talibanilor, regretând faptul că aceştia din urmă au fost deposedaţi de putere.

Ecclestone a sugerat prin declaraţiile sale că o asemenea persoană este necesară la conducerea automobilismului mondial, după ce Formula 1 a trecut printr-o perioadă tulbure în urma disputelor dintre organizaţia echipelor (FOTA) şi Federaţia Internaţională de Automobilism.

Comparat cu un „dictator” pentru administrarea sa implacabilă, Max Mosley ar fi un bun premier, potrivit lui Ecclestone. „Toţi aceşti tipi, Gordon Brown şi Tony Blair încearcă să fie pe placul tuturor în acelaşi timp. Max ar face o treabă extraordinară, este un bun conducător”, a insistat Ecclestone.

Max Mosley este fiul fostului lider fascist britanic Oswald Mosley. În 2008, el a stârnit indignare prin difuzarea unui filmuleţ (vezi aici) în care se deda, alături de cinci prostituate, la jocuri sado-masochiste ce evocau un lagăr de concentrare nazist.

Declaraţiile lui Ecclestone au stârnit imediat reacţii de indignare. „Comentariile lui Bernie Ecclestone asupra lui Hitler şi a dictaturilor sunt destul de ciudate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Consiliului reprezentanţilor evreilor britanici, intervievat de The Times.

Deputatul laburist Denis MacShane este de părere că „dacă Bernie Ecclestone se gândeşte serios că Hitler a trebuit să fie convins să ucidă 6 milioane de evrei, să invadeze ţările europene pe care le-a ocupat şi să bombardeze Londra, înseamnă că nu cunoaşte istoria şi judecata sa este complet eronată”.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite