Formula 1: FIA a anunţat calendarul pentru 2010. MP al Canadei revine.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marele premiul al Canadei a fost trecut în programul provizoriu al sezonului 2010 din Formula 1, anunţat astăzi de către Federaţia Internaţională de Automobilism.

Negocierile dintre organizatori şi deţinătorul drepturilor comerciale nu au fost încă finalizate, dar sunt şanse foarte mare ca după o absenţă de un an, canadienii să fie din nou gazdele unei curse de Formula 1.

Una dintre noutăţile sezonului viitor o reprezintă introducerea în calendar a Marelui Premiu al Coreei de Sud, care va avea loc pe noul circuit de la Jeonnam.

Sezonul 2010 va debuta în Bahrain, la 14 martie, cu Marele Premiu al Australiei mutat două săptămâni mai târziu. Dacă actualul sezon se va încheia la Abu Dhabi, de la anul se revine la tradiţionalul Mare Premiu de final, cel al Braziliei, de la Interlagos.

Iată calendarul provizoriu din 2010:

14 martie – Bahrain
28 martie – Australia
4 aprilie – Malaiezia
18 aprilie – China
09 mai – Spania
23 mai – Monaco
30 mai – Turcia
13 iunie – Canada*
27 iunie – Europa (Valencia)
11 iulie – Marea Britanie
25 iulie – Germania
01 august – Ungaria
29 august – Belgia
12 august – Italia
26 septembrie – Singapore
03 octombrie – Japonia
17 octombrie – Coreea de Sud
31 octombrie – Abu Dhabi
14 noiembrie – Brazilia

*Posibil să se schimbe în funcţie de negocierile dintre organizatori şi deţinătorii drepturilor comerciale. În cazul în care Canada nu va figura în calendar, atunci MP al Turciei va fi mutat la 6 iunie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite