ENDURO: Debutanţii l-au învins pe Cyril Despres la Romaniacs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ENDURO: Debutanţii l-au învins pe Cyril Despres la Romaniacs
ENDURO: Debutanţii l-au învins pe Cyril Despres la Romaniacs

Prezenţi pentru prima oară la raliul enduro Red Bull Romaniacs, Andreas Lettenblicher şi Xavier Galindo au condus în clasamentul general la clasa Profi. Primul a profitat de accidentarea rivalului său (fractură de tibie) şi a câştigat dura întrecere.

În ultima zi de hard enduro, pentru cei de la clasa Profi au fost pregătite două urcuuri extrem de grele, una din ele având o lungime de 500 de metri - acestea au fost punctele care au decis podiumul ediţiei 2009 a Red Bull Romaniacs. Cyril Despres nu a vrut să rişte pe una dintre „ascensiuni”, având în vedere că în momentul de faţă este în luptă pentru titlul de campion mondial la rally-raid cu al său coleg de la KTM, Marc Coma. Andreas Lettenbichler a fost, însă, suficient de rapid în ultima zi pentru a-şi asigura titlul. Germanul a fost urmat pe podium de Chris Birch şi Cyril Despres. Riderul BMW este de formaţie pilot de trial şi aceasta este cel mai important titlu din cariera sa. Anterior Lettenbichler a concurat la Erzberg Rodeo, unde s-a clasat pe 2 în 2006.

Deşi a terminat pe doi prologul, Mani Gyenes a fost dezavantajat de poziţia de start din prima zi în munţi. Principalul său adversar, Jurgen van den Goodebergh (câştigătorul clasei), a concurat cu numărul 104, în timp ce raiderul Vectra Racing a avut numărul 136. Sătmăreanul a pornit mult mai în spate, având în vedere că la această categorie s-a dat startul în ordinea numerelor de concurs. După patru zile de hard enduro, Mani a terminat pe locul 2 la clasa Expert Single, consemnând cea mai bună clasare a unui român la ediţia 2009 a Red Bull Romaniacs. Pilotul sătmărean este şi singurul rider care a concurat la toate cele şase ediţii ale celui mai dificil raliu hard enduro din lume. Anterior a mai urcat pe podium alături de Laszlo Olah, când au câştigat categoria Expert Team în 2005 şi 2006.

La doar 19 ani, Sorina Sandu este prima româncă care s-a înscris şi a terminat cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Originară din Petroşani, ea a făcut echipă la Red Bull Romaniacs cu austriaca Daniela Pexa. Cele două tinere au reuşit să claseze team-ul Cofain 699 pe locul al 18-lea la clasa Hobby, chiar dacă la finiş nu a ajuns decât românca. Daniela nu a mai putut concura din cauza fracturării unui deget de la mâna dreaptă şi implicit nu a mai putut urca pe acoperişul clădirii unde a fost consemnat finişul oficial al Red Bull Romaniacs 2009. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite