Cu monopostul Red Bull la 5.600 de metri altitudine în Himalaya

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un monopost de Formula 1 Red Bull a ajuns în trecătoarea Khardung La, aflată în zona indiană a munţilor Himalaya la o altitudine de 5.600 de metri, după ce a rulat pe cel mai înalt drum accesibil vehiculelor motorizate din lume.

Mecanicii echipei austriece au modificat un monopost Red Bull din 2005 (RB1), astfel încât acesta să facă faţă atât atmosferei rarefiate de la acea altitudine, cât şi denivelărilor şoselei. Maşina a fost condusă de Neel Jani, un pilot elveţian de origine indiană, informează espnf1.com.

"Dintre toate locurile în care am pilotat în lume, Khardung La s-a dovedit a fi cea mai mare provocare. Munţii Himalaya impresionează mai mult decât orice, astfel că este o amintire de neuitat să devii parte a istoriei aici", a declarat Jani.

Performanţa lui Neel Jani s-a produs la scurt timp după ce pilotul numărul 1 al echipei, Sebastian Vettel, a concurat, duminică, la Suzuka şi şi-a asigurat al doilea tilu mondial consecutiv în Formula 1.

India va organiza în premieră în acest an o cursă din Marele Circ. Marele Premiu al Indiei se va desfăşura în 30 octombrie la New Delhi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite