Mă îndoiesc de fotbal, deci exist?
0
Nu-mi place fotbalul pentru că vrea să mă amăgească doar cu genii de unică folosinţă F ireşte că iubesc fotbalul, ca tot românul până la un punct imparţial. Îmi ocupă enorm de
Nu-mi place fotbalul pentru că vrea să mă amăgească doar cu genii de unică folosinţă
F ireşte că iubesc fotbalul, ca tot românul până la un punct imparţial. Îmi ocupă enorm de mult timp, mi-a anexat o parte din creier şi mi-a mâncat sufletul. M-am împăcat cu gândul că fără el n-aş putea supravieţui. Mă domină şi mă posedă.
Prietenii mei de la "Adevărul" îmi propun un test de infidelitate: nu doar să-mi dau în vileag pasiunile sportive extrafotbalistice, dar chiar să-mi imaginez câteva motive pentru care fotbalul ar merita o contestare straşnică. Accept provocarea şi reflectez la ceea ce, de fapt, mă indispune la fotbalul actual.
Prin fotbal circulă prea mulţi bani. Fotbaliştii joacă munţi de gologani. Spectacolul şi-a pierdut total din gratuitate devenind un nou şi foarte puternic gen al şoubizului.
Un gol superb nu se contabilizează prin frumuseţe şi rafinament tehnic, ci în cifre însemnând prime, bonusuri, măriri de salarii, creşterea cotei la transfer etc. Sunt prea mulţi contabili şi impresari care impun un nesuferit mercurial al pieţei fotbalistice. Îl impun, desigur, ca să aibă ce încălca.
Intrând în şoubiz, fotbalul s-a teatralizat şi sportivi care îţi încântă privirea ţi-o descântă prin simulări ruşinoase. Au deprins o artă a prăbuşirii în locuri cât mai apropiate de careul advers unde cad artistic, ca loviţi de tren. Încă n-am întâlnit un maratonist, un halterofil sau un discobol sancţionaţi pentru simulare.
Fotbalul s-a obrăznicit, cu largul concurs al unei prese care nu poate gândi şi scrie decât în superlative. Fotbaliştii sunt "galactici", "extratereşti", "briliante", "mitici", "magi", "fenomene", "magnifici", "de aur", "gigantici" etc.
Eşti incitat cu o pădure de statui, cu soclurile aferente. Se sparg zăgazurile metaforelor. Te freci de genii, de aştri, de monumente. Dacă vreunuia din aceşti eroi universali îi scapă piciorul de pe soclu e şters de pe răboj. Nu-mi place fotbalul pentru că vrea să mă amăgească doar cu genii de unică folosinţă.
Fotbalul românesc s-a stricat după dizolvarea marilor echipe interbelice şi impunerea, după modelul Sovietelor, a echipelor militare - Steaua şi Dinamo. Acestea au adoptat toate reflexele dictaturii în fotbal.
S-au pretat la abuzuri. Au transferat pe cine au dorit, prin forţă şi şantaj. Au legitimat blatul. Au strâns sub greutatea epoleţilor diverse variante de echipe naţionale. Abia mai târziu am aflat de ce a murit spiritul Ripensiei.
Fotbalul românesc s-a mânjit numai cu dejecţii după apariţia lui Gigi Becali. N-a fost străin de niciuna din grosolăniile petrecute în ultimii ani. A agitat teancuri cu bani, semn că el e jupânul. E simbolul inatacabil al corupţiei din România. Face tărăboi şi pute urât.
M ă exasperează "oamenii de fotbal": ni se vâră sub piele ca exponenţi ai competenţei desăvârşite. Răspund la orice întrebare, pe orice temă. Nu se îndoiesc de nimic. Ca nişte creiere funcţionale pe spaţii mici şi meschine.
De asta fotbalul e uneori pentru mine o pasiune derutantă. Dar şi din alte motive. Vi le voi destăinui în curând.
Se încarcă comentariile...
