U Jolidon Cluj are nevoie de un portar și un pivot de valoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
U Jolidon Cluj a învins pe Rostov-Don şi s-a calificat în grupele Ligii Campionilor (foto: arhivă)
U Jolidon Cluj a învins pe Rostov-Don şi s-a calificat în grupele Ligii Campionilor (foto: arhivă)

”U” Jolidon Cluj a obținut, în premieră pentru ea, calificarea în grupele Ligii Europa, unde va avea ca adversare pe Krim Ljubljana, Podravka Koprivnița și Eto Gyor. Antrenorul Gheorghe Covaciu, a declarat pentru Mediafax că este mândru de calificarea, dar că grupa este una infernală.

Antrenorul echipei clujene a mărturisit că misiunea este extrem de dificilă şi rămâne cu picioarele pe pământ. "Sigur că suntem foarte fericiţi, ne-am calificat pentru prima dată în grupe, inclusiv eu ca antrenor, mă aflu la prima experienţă de acest fel şi sunt mândru. Dar, de acum începe greul. Vom avea un program îngrozitor de greu. Lupta pe două fronturi este foarte dificilă, iar noi avem o echipă scurtă. Am intrat într-o grupă infernală din cea mai puternică competiţie şi sper să putem face faţă. În primul rând vom acumula experienţă mare, pentru că nu putem emite mari pretenţii într-o grupă cu două foste câştigătoare, Krim şi Podravka, şi o finalistă a Ligii Campionilor, Gyor. Sigur că ne dorim meciuri şi rezultate bune, dar trebuie să fim şi realişti", a declarat Covaciu, pentru Mediafax.

Tehnicianul de la U Jolidon a făcut referiri şi la întărirea lotului. "Fetele au primit două zile libere, chiar şi eu am plecat acasă, la Baia Mare. A fost un turneu solicitant, obositor, încheiat cu bine, din fericire, iar acum avem 2 zile să ne revenim, după care reluaăm pregătirea. Totuşi, deja azi-noapte am vorbit cu conducerea despre obligaţia de a întări lotul. Avem nevoie urgentă de un portar şi un pivot de valoare. Vom contacta toate agenţiile de impresariat, pentru că legitimarea pentru Liga Campionilor trebuie făcută înaintea primului meci, din 14 octombrie".

"U" Jolidon va profita de reunirea naţionalei din aceste zile, pentru a se reface înaintea debutului în Liga Campionilor. "Vom avea un program foarte greu. Chiar în 14 octombrie ar fi trebuit să jucăm cu HCM Roman. Vor începe amânările de meciuri, jocuri din trei în trei zile, nu va fi deloc uşor. Primul nostru meci după acţiunea echipei naţionale va fi în 11 octombrie, cu HCM Baia Mare, amânat. Acum, după turneul de calificare, nu avem probleme de sănătate în lot, sper să rămână aşa", a mai spus Gheorghe Covaciu.

Vicecampioana la handbal feminin U Jolidon Cluj, care s-a calificat duminică în grupa B a Ligii Campionilor, va debuta în această fază în deplasare, cu Krim Ljubljana, în 14 octombrie.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite