Oltchim, remiză preţioasă la Gyor, 25-25

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Narcisa Lecuşanu
Narcisa Lecuşanu

Oltchim Râmnicu Vâlcea a condus cu 25-23 dar a primit două goluri în ultimul minut, fiind în inferioritate numerică, şi a încheiat la egalitate, 25-25, prima manşă a semifinalelor din Liga Campionilor la handbal feminin. Calificarea în finală se joacă peste o săptămână la Râmnicu Vâlcea.

Galacticele au avut un start fulminant în repriza a doua, după ce încheiaseră cu două goluri consecutive prima parte a jocului pentru a intra în avantaj la pauză, 14-15. Două goluri ale Iuliei Puşcaşu au mărit diferenţa la 14-17 însă avantajul de trei goluri a fost un adevărat handicap psihologic pentru jucătoarele lui Radu Voina. Au urmat 12 minute incredibile în care Oltchim nu a putut marca şi a primit şase goluri consecutive pentru 20-17. 

Paula Ungureanu, de departe omul meciului pentru Oltchim, a limitat cât a putut proporţiile scorului şi pe baza intervenţiilor ei, uneori de-a dreptul incredibile, româncele au revenit în meci. Oltchim a egalat la 21 când mai erau 10 minute de joc şi apoi Meiroşu şi Gatzel şi-au dus echipa la un avantaj de două goluri. Aceeaşi diferenţă s-a înregistrat şi înaintea ultimului minut, scor 23-25, cu Oltchim în inferioritate. Kovacici şi Amorim au punctat însă pentru Gyor şi scorul final a fost egal 25-25.

Oltchim pleacă însă cu o remiză preţioasă din Ungaria şi are prima şansă la calificarea în finala Ligii Campionilor.

"Defensiva a dus greul acestui meci. S-au făcut multe greşeli, dar important este că fetele au luptat la maximum. Calificarea nu este nici pe deparfte jucată", a declarat antrenorul Radu Voina imediat după meci.

Citeşte aici şi alte declaraţii după meciul de la Gyor

Vezi principalele momente ale partidei:

Final de meci 25-25 scor final.

Min 60: 25-25 Kovacic înscrie de pe extremă iar Amorim egalează! Ce şansă a rata Oltchim de a pleca cu victoria de aici de la Gyor

Min 59: 23-25 Jucăm finalul de meci în inferioritate numerică. Trebuie să rezistăm!

Min 57: 23-25 GOOOOL Vizitiu! Oltchim are o şansă mare de a câştiga aici la Gyor..

Min 51: 21-21 Paula Ungureanu apără din nou! 16 mingi salvate de către portarul nostru. Ce meci a făcut Paula!!

Min 46: 20-18 Neagu rupe blestemul lipse de eficienţă care a durat 12 minute pentru Oltchim

Min 41: 18-17 PAULA UNGUREANU e de netrecut!!!! Două parade consecutive şi Gyor nu poate marca. Au fost două situaţii de unu la unu dar Paula a apărat absolut senzaţional!

Min 34: 14-17 GOOOOOOOL IULIA PUŞCAŞUUUU! A fost ziua ei la mijlocul săptămânii, a făcut 28 de ani, dar e ziua ei şi astăzi!

Min 34: 14-16 După ratări de ambele părţi Iulia Puşscaşu ţâşneşte pe contraatac şi pentru prima oară Oltchim conduce la două goluri diferenţă

Min 31: 14-15 Vizitiu ratează de două ori, pe două atacuri succesive, Pallinger se remarcă. Oltchim putea conduce la 3 goluri după primul minut al reprizei a doua

Oltchim a marcat în prima jumătate cu preponderenţă de pe extreme şi cu pivoţii. Antrenorul maghiarelor Csaba Konkoly le-a cerut în permanenţă apărătoarelor sale Eduarda Amorim şi Simona Spiridon să joace la intimidare duelurile directe cu jucătoarele lui Oltchim. Voina a folosit din nou o formulă cu doi pivoţi pentru a disloca apărarea agresivă a unguroaicelor. Avantajul de un gol de la pauză i se datorează în mare măsură şi Paulei Ungureanu care a reuşit şapte parade în prima repriză, fiind cea mai bună jucătoare de la Oltchim în primele 30 de minute.

Min 30: 14-15 GOOOL Neagu de la şapte metri şi apoi pe contraatac Manea înscrie în ultima secundă şi Oltchim este în avantaj la pauză. Ce final de repriză pentru galactice

Min 29: 14-13 GOOOL Stanca. Ce fază a reuşit Oltchim, mingea a curs perfect în ofensivă până pe semicerc

Min 21: 10-10 GOOOL Ada Nechita, Oltchim egalează în superioritate numerică

Min 14: 6-6 GOOOOL Cristina Neagu de la peste 10 metri!!!

Min 13: 6-5 Oana Manea se răzbună pe faza de mai devreme şi înscrie... Paula Ungureanu apărăăă! Avem posesia

Min 12: 6-4 Amorim înscrie, după ce Oana Manea a rata de pe poziţia de pivot.

Min 9: 5-4 Ada Nechita marchează, Oltchim a marcat doar prin extreme până acum, apărarea Gyorului este betonată. Fanii români au afişat un banner pe care scrie "One single dream" (Un singur vis) şi cu poza trofeului Ligii Campionilor

Min 8: 5-3 Cristina Neagu aruncă de pe picioare în blocaj, Iulia Puşcaşu a ratat de pe extremă, Mvravikova marchează pentru Gyor, din nou pe contraatac

Min 7: 4-3 Paula Ungureanu apără de la şapte metri în faţa lui Brădeanu! Galacticele sunt neglijente în atac şi pierd a treia minge dar din fericire Aniko Kovacic ratează

Min 1: 0-1 Oltchim a deschis scorul prin Puscasu

18.14 Cele două echipe se pregătesc de începutul meciului!

18.10 Atmosfera nu este deocamdată fierbinte, doar galeriile se manifestă zgomotos. Nu se compară cu vulcanul din Sala Traian.

18.05 În sala de la Gyor nu mai e niciun loc liber. mulţi oameni stau şi în picioare în micuţa sală de 1000 de locuri, în care Gyor îşi doreşte să joace pentru că poartă noroc. Oraşul are şi o sală mai mare, de aproape 3000 de locuri, dar handbalistele de la Gyor preferă să aibă publicul cât mai aproape pentru a crea o presiune cât mai mare asupra adversarelor.

18.02: "Sper ca fetele de la Oltchim să obţină victoria astăzi, le ţin pumnii. Am venit să le încurajez doar şi nu cred că au nevoie de sfatul meu, sunt profesioniste şi îşi vor face treaba cu siguranţă", a declarat Gabi Szabo pentru sport.ro înaintea meciului.

17.50 Portăriţa Stăncuţa Guiu, fostă jucătoare la ambele echipe, asistă la meci dintr-o lojă rezervată handbalistelor de la Györ, care nu au prins echipa pentru acest meci.

17.45 A sosit la meci şi Gabriela Szabo, care le va susţine pe jucătoarele de la Oltchim de pe un loc aflat în faţa galeriei vâlcene.

17.40 Apar şi jucătoarele de la Gyor în arenă, trecând prin mijlocul fanilor maghiari. Încă 35 de minute până la startul partidei

17.32 Lecuşanu, care ieri a acuzat dureri la genunchi, după antrenamentul oficial, va fi titulară. Ea aleargă fără probleme la încălzire şi pare să nu mai resimtă dureri

17.30 Galacticele au ieşit la încălzire cu 45 de minute înainte de începerea meciului, iar galeria Oltchimului a luat foc. Românii domină fondul sonor al arenei din Gyor şi fanii speră să le poarte pe jucătoarele lui Radu Voina către victorie.

17.15 Înaintea meciului fanii Oltchimului au trecut şi pe la magazinul oficial al clubului din Gyor de unde şi-au achiziţionat diverse suveniruri. Cele mai căutate au fost cele cu fosta jucătoare a a Oltchimului, care actualmente evoluează pentru echipa ungară, Aurelia Mika Brădeanu. Un tricou de joc, identic cu cel al jucatoarelor costă aproape 40 de euro.

17.00 Galeria celor de la Oltchim a intrat în sală. Suporterii vâlceni sunt foarte gălăgioşi şi scandează "Vine Cupa, vine Cupa, vine Cupa la Vâlcea!". Sunt aproximativ 150 de oameni veniţi de la Vâlcea pentru a susţine Oltchimul.

image

16.45 Jucătoarele de la Gyor au sosit la meci cu o oră şi jumătate înainte de start, îmbrăcate în ţinute de stradă. Brădeanu şi Spiridon, româncele de la Gyor au venit împreună şi i-au salutat pe fanii români aflaţi în faţa sălii.

image

Înaintea duelului cu campioana Ungariei, tehnicianul Radu Voina a vorbit pentru Adevărul despre cele două meciuri din "careul de aşi", anunţănd că oricare din cele două partide poate conta decisive la calificarea în semifinale. Antrenorul spune că handbalistele vâlcence sunt extrem de motivate înaintea meciului cu unguroaicele, sperând ca echipa sa poate obţine un rezultat pozitiv în Ungaria. "Emotivitatea lor sugerează cât de mult îşi doresc o calificare în finală. Sunt conectate la maximum şi trebuie lăsate să fiarbă în sucul lor propriu. Nu vom aborda acastă partidă mai diferit faţă de celelalte, deoarece schimbarea de program sau de atitudine creează o presiune suplimentară. Fetele sunt profesioniste şi ştiu ce au de făcut", a declarat Radu Voina.

Chiar dacă ar obţine un egal sau o victorie în Ungaria, Voina nu vede echipa sa calificată în finală. "Această semifinală se joacă în două manşe, una la Györ şi una la Vâlcea indiferent de rezultat şi, chiar subliniez, absolut indiferent de rezultat. Orice scor va fi, niciuna dintre echipe nu se va putea considera deja calificată. Cea mai bună dovadă că nu spun prostii este faptul că Györ a pierdut finala Ligii Campionilor anul trecut după ce învinsese în tur la Viborg" a spus antrenorul Oltchimului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite