Handbal: Ştefan Birtalan jr. va juca în Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nou promovata Savyon (Israel) l-a legitimat pe Ştefan Birtalan jr. (29 ani), fost la Steaua Bucureşti, acesta urmând să fie coechipier cu portarul Bogdan Pralea şi interul stânga Cristian Şavlolvschi.

Mă aştept să mă adaptez cât mai uşor la noua mea echipă şi prin jocul prestat să îmi ajut echipa să îşi indeplinească obiectivul şi anume acela de a juca play-off-ul. Pot spune că oamenii de acolo mi s-au părut extrem de serioşi cu un proiect bine pus la punct şi au dovedit înţelegere faţă de situaţia mea, eu fiind accidentat de aproape 3 luni de zile. Mă bucură faptul că deşi nu sunt apt am avut destul de multe oferte. Pot spune că merge foarte bine recuperarea, medicii mi-au transmis că la 5 luni pot fi recuperat sută la sută însă nu vreau să risc şi cred că în noiembrie voi reveni pe teren. Am ales Israelul pentru ca acolo nu voi pierde decat 5-6 etape, campionatul urmand sa inceapa in octombrie." a spus acesta în exlusivitate pentru handbalvolei.ro.

Jucătorul evoluează la linia de 9 m, cu predilecţie pe inter stânga. A fost format la juniorii Stelei, o perioada a bifat cateva prezenţe si la seniori, apoi s-a transferat la HC Odorhei, echipă cu care a promovat in prima Ligă. A trecut apoi la Satu Mare, unde a inceput să joace din ce in ce mai bine, în ultimul an de contract inscriind 156 de goluri, ocupand treapta a treia in clasamentul golgheterilor. Ultimul sezon l-a petrecut la Steaua, în aprilie suferind o gravă accidentare.

El a juns in Israel prin intermediul impresarului Ran Dayan, cel care le mai reprezintă interesele lui Rareş Fortuneanu, Filip, Pralea, Şavlolvshi.

Sport

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite