Naţionala masculină de handbal a pierdut cu Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima zi a Yellow Cup, turneul de pregătire ce se desfăşoară în Elveţia, în acest weekend, echipa masculină de handbal a României a pierdut în faţa reprezentativei gazdă: 26-35 (15-18). Astăzi, de la ora 19.00, tricolorii întâlnesc Slovenia, iar mâine vor juca împotriva Norvegiei.

Disputa de aseară a fost echilibrată până în al patrulea "sfert", când elveţienii au reuşit să se detaşeze. Este adevărat, oamenii lui Vasile Stîngă nu au fost niciodată în avantaj în acest meci.

Au fost folosiţi următorii jucători: Popescu, Ciobanu - I. Stamate (3 goluri), Simicu (1), Toma (2), Ghionea (1), Georgescu (1), Jurca (3), Florea (6/3), Novanc, Sabou, A. Stamate (4), Csepreghi (3), Muresan (2), Fenici şi Savenco.

În celălalt meci de aseară, Norvegia a câştigat cu 36-33 în faţa Sloveniei. Programul disputelor din această seară: Slovenia - România (ora 19.00) şi Elveţia - Norvegia. Mâine, în ultima reuniune, România întâlneşte Norvegia (de la 14.30), iar Elveţia joacă împotriva Sloveniei.

Naţionala masculină de handbal participă la acest turneu pentru a pregăti participarea la Campionatul Mondial din Suedia. Acolo, în grupa C preliminară, tricolorii vor întâlni Croaţia (14 ianuarie), Denemarca (16 ianuarie), Algeria (17 ianuarie), Australia (19 ianuarie) şi Serbia (20 ianuarie). Ei au ca obiectiv calificarea în grupele principale.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite