Oltchim s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor: 27-26 cu Itxaco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltchim Rm. Vâlcea, campioana României la handbal, a câştigat cu 27-26 meciul cu formaţia spaniolă Itxaco. „Galacticele“ şi-au asigurat astfel calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor indiferent de rezultatele meciurilor programate săptămâna viitoare în grupa C.

Greu i-a mai fost campioanei României la handbal să câştige meciul cu formaţia spaniolă Itxaco: 27-26 (15-14). Fără Neagu, Ardean, Vădineanu şi Şimkute, indisponibile, echipa lui Radu Voina a reuşit însă, la capătul unui meci de luptă, în care s-au comis numeroase erori, să-şi atingă obiectivul.

Spre deosebire de partida pe care România a pierdut-o cu Spania, la CM din China, de această dată "galacticele" au gestionat mai bine finalul de meci, mai cu seamă că şi acum, ca şi atunci, lor le era suficient şi un egal pentru a obţine calificarea.

Din echipa noastră s-au evidenţiat Paula Ungureanu, care a avut câteva parade cu care a "închis" poarta noastră, şi Patricia Vizitiu, autoare a şase goluri cât a reuşit şi Ramona Maier în prima repriză.

Oltchim a rămas pe prima poziţie a clasamentului grupei C, cu 8 puncte, fiind urmată de Gyor, 6p, şi Zvezda, 5p. Itxaco este pe ultimul loc, cu un singur punct. 

În celălalt meci din grupă, disputat tot astăzi, ETO Gyor a câştigat cu 27-25 în faţa lui Zvezda.

FILMUL MECIULUI

Meciul s-a încheiat cu victoria Oltchimului. Itxaco a beneficiat de o aruncare de la 9 metri în ultima secundă şi, deşi ea a fost repetată, nu a adus golul egalizator. Oltchim s-a impus cu 27-26.

Min. 60: Itxaco se apropie: 27-26

Min. 59: GOOOL, HAN! Oltchim - Itxaco 27-25.

Min. 58: Un nou gol pentru Itxaco...

Min. 56: GOOOL, LECUŞANU! Oltchim - Itxaco 26-24

Min. 50: Şi acum l-a dat pe cel de-al 6-lea. Oltchim - Itxaco 25-23.

Patricia a reuşit cinci goluri în acest meci.

Min. 50: GOOOL, VIZITIU! Şi Oltchim e din nou în avantaj: 24-23.

Oltchim se grăbeşte în atac şi Itxaco înscrie din nou: 21-22.

Min. 45: GOOOL, VIZITIU! Egalitate la 21.

Din nou jocul echipei noastre este în suferinţă... Multe erori în atac... Lipsă de reacţie în apărare... Şi Itxaco conduce cu 21-20! După ce Oltchim a avut 20-16!

Min. 39: GOOOL, SZUCS! Execuţie fulgerătoare a jucătoarei maghiare de la Oltchim, care are 20-16.

Min. 38: GOOOL, STANCA! În sfârşit Oltchim are din nou trei goluri avans: 19-16.

Min. 36: GOOOL, VIZITIU! Oltchim - Itxaco 18-16

Min. 35: Alonso înscrie.

Min. 34: GOOOL, SZUCS! Oltchim a început mai bine această repriză. Şi conduce cu 17-15.

Itxaco reacţionează imediat. Oltchim - Itxaco 16-15.

Min. 31: GOOOL, PUŞCAŞU! Oltchim are 16-14.

S-a reluat meciul. Itxaco are atacul.

Este pauză şi Oltchim conduce cu 15-14.

Min. 29: GOOOL, MAIER! Şi Oltchim are din nou avantaj de două goluri.

Min. 27: GOOOL, MAIER! Oltchim - Itxaco 13-13.

Min. 25: Itxaco conduce din nou: 13-12. Radu Voina a cerut time-out.

Perioadă încâlcită a meciului, cu ratări de o parte şi de cealaltă.

Min. 23: Paula Ungureanu s-a accidentat în momentul în care a apărat o minge... Din fericire ea rămâne pe teren.

Min. 22: GOOOL, VIZITIU! În efectiv complet, Oltchim a revenit la conducere.

Min. 21: Intrată pe teren Oana Manea a egalat (11-11).

Min. 18: Itxaco profită de eliminarea lui Meiroşu şi preia conducerea: 11-10.

Se simt absenţele lui Neagu, Ardean, Vădineanu şi Şimkute.

Min. 16: Oltchim a reuşit trei goluri consecutive prin Maier (2) şi Stanca. Campioana României conduce cu 10-7.

Min. 10: GOOOOL, MAIER! Oltchim preia conducerea: 6-5.

Min. 10: GOOOOL, MAIER!

Oltchim - Itxaco 5-5

Min. 9: Itxaco se menţine în avantaj. Vizitiu trimite mingea în stâlpul din stînga portarului echipei spaniole.

Min. 8: GOOOOL, PUŞCAŞU! Este din nou egalitate: 4-4.

Înainte de meci unii suporteri vâlceni au afişat un banner pe care scria "Hai că se poate... să pleci!" Era vizat antrenorul Radu Voina, contestat de o parte dintre fanii locali. Erau prezentate şi câteva nume ale celor care ar putea prelua Oltchim: Macovei, Răşniţă, Târcă, Tadici şi Seliştean. 

Min. 6: GOOOL! Meiroşu. Oltchim a egalat la 3.

Min. 4: Ionela Stanca este faultată pe aruncare şi Lecuşanu transformă aruncarea de la 7 metri.

Oltchim - Itxaco 2-2

Min. 4: Oltchim - Itxaco 1-2. Paula Ungureanu a apărat o aruncare de la 7 metri, însă primeşte gol la faza următoare.

Min. 2: Oltchim - Itxaco 1-1. A marcat Lecuşanu.

Meciul a început. Oltchim are primul atac.

Înaintea acestui meci, Luminiţa Huţupan-Dinu a primit titlul de cetăţean de onoare a municipiului Rm. Vâlcea. "Îmi doresc ca echipa de handbal să aducă trofeul Ligii Campionilor în oraş. Sper ca suporterii să încurajeze echipa astăzi aşa cum ştiu ei să o facă", a declarat fosta jucătoare.

Cu mai bine de două ore înainte de meci sala din Rm. Vâlcea era deja neîncăpătoare. Suporterii campioanei României au ocupat toate locurile, ei promiţând că îşi vor susţine formaţia favorită cu ardoarea care este deja cunoscută.

După patru etape, Oltchim este lider în grupa C a Ligii Campionilor, având 6 puncte. Pe locurile următoare se află Zvezda (Rusia) 5p, Gyor (Ungaria) 4p şi Itxaco 1p.

Tot astăzi, la ora 17.15 a început celălalt meci din grupă, Gyor - Zvezda.

"Va conta foarte mult ambiţia fetelor dar şi puterea de adaptare la ora meciului. La nivelul acesta, toate echipele sunt puternice, vor fi emoţii, nu va fi un meci uşor. Sunt convins că sala va fi plină pentru că publicul vâlcean este un bun cunoscător al handbalului. Fetele au venit cu moralul scăzut după mondialul din China dar sunt sigur că ne vom califica mai departe dacă suporterii vor fi alături de noi. Publicul va fi cu siguranţă al optulea jucător", a declarat cu câteva zile înainte de meci Radu Voina, antrenorul Oltchimului.

Meciul Oltchim Rm. Vâlcea - Itxaco este transmis în direct de Sport.ro.

La Itxaco sunt legitimate şi două handbaliste românce, Petronela Melinte şi Laura Crăciun, însă doar ultima a făcut deplasarea la Vâlcea. După ce Spania ne-a administrat două înfrângeri dureroase la nivel de echipă naţională, vicepreşedintele Oltchimului, Andrei Luca,  consideră că meciul de azi cu Itxaco poate fi considerat un bun prilej de răzbunare.

"Este un meci special şi trebuie să le batem la minimum patru goluri diferenţă. Partida este foarte importantă deoarece vrem neapărat să ocupăm primul loc în grupă ca să avem un culoar favorabil în faza următoare", ne-a declarat oficialul grupării vâlcene. Obiectivul stabilit de conducere pentru acest sezon este calificare în finala competiţiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite