Vărzaru a câştigat derby-ul cu Amariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Carmen Amariei
Carmen Amariei

Deşi a marcat doar trei goluri pentru Viborg, extrema Cristina Vărzaru a câştigat derby-ul româncelor din campionatul Danemarcei la handbal, cu interul Carmen Amariei. Viborg a învins FCK Copenhaga, pentru care Amariei a marcat şapte goluri, cu scorul de 36-29.

Partida a început bine pentru Copenhaga, care a câştigat recent şi Cupa Danemarcei, însă Viborg a revenit pe finalul primei reprize, cu ajutorul Bojanei Popovici, şi a condus la pauză cu 15-12.

Amariei a strălucit în partea a doua a jocului, alături de Tanja Milanovici, cele două reuşind câteva acţiuni ofensive spectaculoase. „Chiar dacă Amariei a fost într-o formă de top, nu a putut împiedica înfrângerea echipe sale", notează site-ul oficial al celor de la Viborg.

În ciuda înfrângerii, Copenhaga rămâne lider în Danemarca, având patru puncte avans faţă de Viborg, care a urcat în urma succesului de vineri pe locul al treilea. Cele două formaţii au mari şanse să se întâlnească în playoff-ul campionatului danez.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite