Valeria Beşe: "Nu am un adversar preferat pentru semifinale"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeria Beşe este una dintre cele mai bune apărătoare din campionatul intern
Valeria Beşe este una dintre cele mai bune apărătoare din campionatul intern

Oltchim Rm. Vâlcea are locul 1 asigurat după victoria (32-27) obţinută în această seară, cu Hypo Niederosterreich (Austria). Galacticele vor întâlni în semifinalele Ligii Campionilor fie pe Larvik (Norvegia), fie pe Gyor (Ungaria). Mai precis pe ocupanta locului 2 în Grupa Principală 1.

Remarcată din nou pentru hotărârea cu care joacă, Valeria Beşe a declarat la finalul partidei că este foarte bucuroasă că echipa sa a obţinut o victorie ce i-a consolidat poziţia de lider în Grupa Principală 2 din Champions League. "Sunt fericită şi pentru că astfel am reuşit să-i facem un cadou frumos domnului Gavrilescu, preşedintele clubului nostru, care de-a lungul anilor a făcut multe pentru noi şi pentru handbal", a recunoscut handbalista, care a ţinut să adauge că nu are o preferinţă în ceea ce priveşte adversara din semifinale.

În acest moment, Larvik este lider în Grupa Principală 1, cu 8 puncte, fiind urmată de Gyor (7p). În ultima etapă, Larvik joacă acasă cu Krim Mercator (sâmbătă, 20 martie), iar Gyor primeşte vizita lui Leipzig (duminică, 21 martie).

Ferenc Kovacs (antrenor Hypo): "Oltchim este o echipă foarte puternică şi a dovedit-o şi astăzi. Am venit la Vâlcea să obţinem cel puţin un punct. Adevărul este că nu mai suntem la fel de puternici ca în anii trecuţi şi că Oltchim este o echipă mai bună ca a noastră".

Radu Voina (antrenor Oltchim): "Jocul de astăzi, chiar dacă nu a fost unul strălucitor, ne-a permis să ne atingem obiectivul. Înaintea competiţiei puţini erau cei care ne dădeau şanse. Iată că suntem în semifinale. Cât voi fi eu antrenor aici ne vom apăra şansele corect. Mergem la Viborg pentru a juca. Este un atu că vom disputa returul din semifinale pe teren propriu".

Steluţa Luca (căpitan Oltchim): "Meciul de astăzi a semănat cu unul de box. Am fost lovită, însă mi-am revenit. Este bine că am căştigat. De câţiva ani ne dorim să câştigăm Liga Campionilor. Sper să reuşim anul acesta. Astăzi nu am jucat strălucit, însă importantă este victoria. Am intrat în jocul lor. Este mai bine dacă vom întâlni pe Gyor în semifinale. Am rămas patru echipe puternice şi lupta pentru trofeu va fi dură".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite