Veşnicul antrenor

Constantin Popescu este tehnicianul care a cucerit trei titluri mondiale cu „naţionala“ feminină a României, petrecând 17 ani din viaţa sa la cârma primei reprezentative.Ajuns la 80 de ani, antrenorul Constantin Popescu aşteaptă clipa când fetele noastre vor aduce încă o dată trofeul acasă.

Toată lumea îl ştie drept „Pilică“ pe fostul antrenor al echipei de handbal feminin a României din anii ’50-’60: „De mic mi s-a zis aşa. Eram mai păros şi atunci se învăţa mult latina (în limba latină, pilus înseamnă păr).

Şi pentru că existau o mulţime de Popeşti, mie mi-au spus Pilică”, îşi explică tehnicianul porecla. Constantin Popescu a stat mai bine de o jumătate de veac în spatele a zeci de succese ale handbalistelor, cucerind nu mai puţin de trei titluri de campioni mondiali şi tot atâtea trofee europene.

Acum, la 80 de ani, Constantin Popescu s-a bucurat din nou în mijlocul „fetelor noastre” cu ocazia Festivalului Handbalului Românesc, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute.

Emoţionat de festivităţi

„Este un amestec de fericire şi nişte emoţii mai complicate puţin, care mă duc cu gândul în urmă cu 40-50 de ani. Am îmbătrânit cu toţii. Dacă nu m-aş mai fi văzut cu fetele între timp pe la diferite evenimente, probabil că nu le-aş mai fi recunoscut. Pe toate ­le-am avut ca eleve, însă din păcate unele nu mai sunt printre noi”, spune triplul medaliat mondial, care este sigur că toţi campionii sunt nişte modele pentru copiii de astăzi.

Cele mai frumoase momente au fost când munca din sala de antrenament s-a fructificat în competiţii. „Titlurile mondiale mi-au adus mulţumirea la care am sperat atâta timp. Pentru noi, pe teren era totul sau nimic. Nu prea mă mulţumea locul doi”, continuă nea Pilică. Primul triumf internaţional a apărut la handbalul în 11. În 1956 şi 1960, “naţionala” României devenea campioană mondială.

Huţupan a fost eleva lui „Pilică“ Popescu Foto: Epa

Doi ani mai târziu, la prima ediţie a unui Campionat Mondial de handbal în 7, „tricolorele” au învins din nou. „Îmi aduc aminte de succesul de atunci. Am fost trataţi ca nişte eroi naţionali. Am primit atunci nişte bani care erau cam cât şapte salarii de profesor”, continuă Constantin Popescu.

Însă bucuria a durat până în 1965, când din campioni mondiali au fost aruncaţi pe locul cinci: „cel mai mare eşec la meu de când conduceam fetele. Nu ­l-am uitat nici acum. A fost un schimb de generaţii, cu care credeam că pot cuceri iar lumea, însă nu mi-am dat seama că entuziasmul tinereţii trebuie dublat de o experienţă mare”.  Faţă de acum 50 de ani, handbalul a evoluat de la viteză până la numărul de goluri şi durata meciului. „Acum e mult mai greu să ajungi sus, mai ales că am pierdut câţiva ani de zile contactul cu plutonul fruntaş, cu podiumul.

În aşteptarea unui nou titlu

Generaţii întregi au trecut prin bagheta lui Foto: Agerpres

Ne-a durut pe toţi momentul când ne clasam pe locul şapte sau 15, însă în ultimii ani am revenit din nou în elită”, spune fostul antrenor, care speră să mai prindă anul când fetele noastre vor aduce din nou titlul de campion mondial acasă.

„Sperăm să rămânem aici sus doi-trei ani şi pe urmă atacăm locul întâi. Mai întâi tineretul nou-venit trebuie să mai capete experienţa marilor competiţii, iar echipa trebuie să se sudeze din mers. Războiul psihologic din spatele jocului este poate cel mai important”, explică modalitatea de a prinde primul loc al podiumului, Constantin Popescu.

Are încredere deplină în actualul antenor al „naţionalei”, Radu Voina, pe care îl consideră suficient de matur de a-i urma performanţele. „Răbdare- este tot ce are nevoie pentru a omogeniza echipa”, a încheiat fostul tenhician.