Vasile Stângă: „Nu mergem ca turişti în Suedia!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul spune că actuala generaţie trebuie să respecte tradiţia handbalului românesc şi să realizeze cel puţin un parcurs onorabil la Mondiale. Fostul mare jucător consideră că forţa grupului şi potenţialul fizic al elevilor săi sunt principalele arme în lupta pentru ocuparea unuia dintre primele trei locuri în grupa C.

Aţi reuşit o calificare istorică. Ce aşteptări aveţi de la acest turneu final?

Pentru mine există o anumită presiune pentru că ne aflăm totuşi la un Campionat Mondial şi reprezentăm o ţară care a făcut istorie în handbal. Nu ne putem gândi la o medalie, să fim realişti, dar nici nu ne putem permite să mergem acolo doar în postura de turişti.

Sunteţi golgheterul all-time al naţionalei. Le vorbiţi jucătorilor despre anii dumneavoastră de glorie?

Foarte rar, era alt handbal şi o altă epocă, nu mai are sens să ne raportăm la trecut. Eu gândesc doar în viitor şi vreau să îi fac pe băieţi să înţeleagă că putem reveni în elită doar fiind o prezenţă constantă la competiţiile majore. Doar când te baţi cu cei tari, contezi cu adevărat în handbal. 

Cum v-aţi autocaracteriza ca antrenor? Unul dur sau unul mai apropiat de jucători?


Îmi place disciplina, dar nu sunt un zbir pentru că ştiu ce înseamnă să stai în cantonament departe de familie. E important ca jucătorii să mă simtă lângă ei în orice moment, să ştie că au pe cineva în spate căruia nu îi e frică de niciun adversar. Legat de viaţa lor privată, sunt înţelegător, dar nu le permit să sară calul când sunt în pregătire cu echipa naţională.

Specialiştii ne cotează cu a patra şansă în grupă. Cum putem da peste cap calculele?

Matematica are uneori sincope în handbal. Unu şi cu unu nu dau doi mereu. Exemplul cel mai bun e returul barajului cu Rusia când absolut nimeni din lumea handbalului nu ne dădea vreo şansă. Dacă mai prindem o zi ca aceea, nu cred că ne poate bate nimeni din lume!.

Cum vedeţi duelurile cu Croaţia, Danemarca şi Serbia, contracandidatele noastre la primele trei locuri?

Croaţia este o superputere în handbal, nu cred că are puncte slabe. Danemarca are un joc foarte dinamic şi combinativ şi o mentalitate profesionistă, în timp ce Serbia are nişte jucători de talie mondială şi este imprevizibilă.

„Obiectiv: calificarea la olimpiada din 2012"

Care este principala noastră armă la Mondiale?

Forţa grupului. Nu avem mari individualităţi, dovadă că avem un singur stranier, dar dacă suntem uniţi în faza de apărare şi luptăm ca nişte războinici, putem face o supriză. Avem o echipă frumoasă, cu trei jucători de peste 2 metri şi am mari speranţe că această generaţie va obţine calificarea la Olimpiada din 2012, marele meu obiectiv.

Ce faceţi înainte de meciurile cu miză?

Cu două ore înainte de meci îmi închid telefonul, nici cu familia nu mai ţin legătura. Asta le cer şi băieţilor. Este foarte improtant să nu îţi zboare mintea la altceva înainte de meciuri. Trebuie să fii conectat 200 la sută la ce ai de făcut pe teren!

Cât timp alocaţi analizei video a adversarilor?


Mult, foarte mult. Am câştigat meciuri în carieră doar analizând punctele slabe ale adversarilor şi pistonând acolo. Când mergi la luptă trebuie să îţi cunoşti adversarul. Dacă te surprinde cu ceva, e foarte greu să mai remediezi în timpul jocului. De aceea, studiul video e o necesitate în opinia mea.

Sunteţi un tip superstiţios?

Ca sportiv am fost foarte superstiţios. Îmi rememoram meciurile, ce făcusem cu 24 de ore înainte de o partidă câştigată şi încercam să mănânc acelaşi lucru, să mă îmbrac la fel şi tot felul de chestii care pot părea ciudate azi. Acum, încerc să laz hazardul deoparte şi pun totul pe computer.

V-aţi creat şi mulţi adversari în lumea handbalului. De ce ?

Există multă invidie şi răutate la noi. Munca de antrenor e una titanică, lucrezi cu 20 de caractere şi nu e aşa uşor să formezi un tot unitar. Unii nu pricep asta, stau în faţa internetului şi îşi îşi dau cu părerea. De altfel, cred că bârfa este sportul naţional al românilor. E mult mai uşor să distrugi decât să construieşti ceva.

Sunteţi un om realizat financiar. De ce continuaţi să munciţi?

Pentru că mi-a intrat microbul în sânge. Mi-a fost dificil să stau deoparte când am văzut situaţia handbalului masculin românesc. În plus, cred că România are nevoie de antrenorii de handbal care au fost cândva mari jucători deoarece nimeni nu ştie mai bine ce înseamnă performanţa decât cei care au fost obişnuiţi cu ea.

Se consultă cu soţia

Aţi jucat pentru o perioadă în Spania. Cum v-a influenţat viaţa acea perioadă?

M-a ajutat enorm, acolo am învăţat ce înseamnă respectul pentru sportivi. Acolo, jucătorii sunt trataţi ca nişte zei, nu sunt niciodată jigniţi de fani sau de presă. Eu am marcat golul decisiv în finala Cupei Spaniei contra Barcelonei din 1992 şi am rămas foarte iubit la Valencia, am încă amici acolo.

V-ar tenta să reveniţi acolo sau să antrenaţi într-o ţară exotică?

A fost o vreme când aş fi lăsat totul aici şi m-aş fi stabilit acolo, dar a trecut. Acum mi-ar fi dificil să încep o altă viaţă în Spania pentru că familia şi copiii îşi fac un rost în România. Despre o experienţă exotică nici nu încape discuţie, oricâţi bani ar fi în joc!

Soţia dumneavoastră a făcut baschet de performanţă? Vă consultaţi cu ea înainte de luarea unor decizii?

Da, nu e o ruşine să recunosc asta. E normal acest lucru pentru că ea înţelege foarte bine fenomenul sportiv şi m-a ajutat uneori în momente de cumpănă.

Vă duceţi la meciurile de baschet şi fotbal în care sunt angrenaţi copiii dumneavoastră (n.r. - Corina e baschetbalistă, Andrei e fotbalist - ambii la Sportul Studenţesc)?


Da, îi susţin ori de câte ori am ocazia. Şi copiii vin la meciurile mele de handbal, nu am superstiţii legate de prezenţa lor în tribune, ba chiar îi doresc aproape de mine. 

V-aţi gândit să investiţi bani în handbal şi să deveniţi patronul unei echipe?

Am făcut-o o perioadă scurtă la Steaua, dar e foarte dificil, necesită mulţi bani. Mi-aş face o academie privată de handbal, dar m-ar durea sufletul să le cer bani copiilor să facă sport. De aceea, susţin că acesta e rolul statului mai mult.

„Nu ratează meciurile Stelei"

Când eraţi jucător activ aţi aruncat o minge la 76 de metri, un record la acea vreme. Mai aveţi încă forţă în aruncări?

Doamne fereşte....am genunchii praf şi o artroză la umărul drept! Cred că mi-ar pocni braţul dacă aş mai încerca să fac pe leul (râde)... Lumea trebuie să înţeleagă că după o anumită vârstă sportivii de top ajung deseori traumatizaţi.  

Cum vă relaxaţi în timpul liber?


Mă duc la pescuit cu amicii. Ocazional mai merg la înot sau la tenis pentru a încerca să mă menţin cât de cât în formă (râde).

Urmăriţi şi alte sporturi?


Da, sunt polisportiv. Mă uit la aproape toate sporturile de echipă şi nu prea ratez meciurile Stelei, indiferent că vorbim de baschet, polo, rugby sau volei. Merg deseori ca suporter la astfel de partide deoarece în orice sport există momente de tensiune în care antrenorii trebuie să aplice o anumită strategie, lucru pe care îl poţi fura şi tu în domeniul tău.

Pentru publicul larg aţi rămas celebru ca omul care a adus Tele Eurobingo în România. Cum a fost acea experienţă?

Eu doream să bag banii câştigaţi în Spania într-o afacere şi un amic mi-a sugerat ideea asta. A fost o adevărată manie naţională la început. Din păcate, statul ne-a impus apoi nişte taxe şi nişte impozite care făceau totul nerentabil. Nu am mai călcat de atunci într-o sală de jocuri de noroc, nu cred că acest lucru se potriveşte cu sportul de performanţă.

Cine este Vasile Stângă


-Data şi locul naşterii: 21 ianuarie 1957, Hunedoara
-A evoluat la Metalul Hunedoara, Steaua (1977-1989) şi Valencia (1989-1992)
-Campion al României de 10 ori
-Medaliat cu bronz la JO 1980 (Moscova) şi la JO 1984 (Los Angeles)
-Supercupa Mondială în 1983
-Cupa Spaniei în 1991
-Cel mai bun inter stânga din lume în 1982
-Golgheter al Campionatului Mondial în 1982
-Finalist al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1989
-Selecţionat de patru ori în echipa lumii
-Este golgheterul all-time al naţio­nalei cu 1.414 goluri
-Cetăţean de onoare al oraşului Valencia
-Câştigător al Cupei Challenge în 2006 ca antrenor cu Steaua
-A antrenat Steaua, HCM Constanţa şi Pandurii Tg.Jiu

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite