Tricolorii s-au făcut din nou de râs cu Lituania!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala masculină a României traversează una dintre cele mai negre perioade din ultimii ani. După un dezamăgitor loc 19 la Mondialele din ianuarie, elevii lui Vasile Stângă par să nu-şi mai revină.

Învinşi joi în Lituania, scor 23-24, tricolorii au pierdut ieri, la Constanţa, şi al doilea meci disputat contra balticilor în grupa a 2-a preliminariilor Campionatului European din 2012.

Au marcat pentru noi: Novanc 6, Ghionea 4,  Florea 3, Sadoveac 3, Csepreghi 3, Toma 2, A. Stamate 2, Criciotoiu 1 şi Savenco 1.După patru etape, România nu a acumulat astfel niciun punct, ocupă ultimul loc în grupă şi nu mai are nicio şansă de calificare la turneul final.

Mai grav este că reconstrucţia naţionalei, anunţată de selecţionerul Vasile Stângă după eşecul de la Mondiale, pare să întârzie, iar jocul scărţâie serios.

Mai mult, adversarii par să fi descoperit faptul că România este foarte vulnerabilă atunci când are în faţă o apărare agresivă şi avansată. În acest context, naţionala masculină riscă să se afunde din nou în anonimat ca în deceniul trecut.

6 goluri a marcat Novanc în meciul contra Lituaniei, disputat la Constanţa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite