Trei jucătoare de la HCM Buzău şi-au depus memorii pentru a deveni libere de contract

0
Publicat:
Ultima actualizare:
handbal
handbal

Antrenorul echipei de handbal feminin HCM Buzău, Romeo Ilie a declarat la finalul partidei pierdute, în deplasare, cu U Jolidon Cluj, scor 34-41 (17-21), că trei jucătoare şi-au depus memorii pentru a deveni libere de contract şi alte trei se pregătesc să le urmeze exemplul.

"Am jucat pe terenul vicecampioanei, era de aşteptat să nu putem emite pretenţii. Situaţia echipei noastre nu e bună, trei jucătoare şi-au depus deja memorii la federaţie, din cauza salariilor neachitate, iar alte trei se pregătesc să facă acelaşi lucru. Săptămâna viitoare vom avea o discuţie cu ele şi vom vedea cine pleacă şi cine rămâne. Cel mai probabil, vom continua cu jucătoare tinere", a declarat antrenorul Romeo Ilie, la finalul partidei de la Cluj, dar fără a preciza numele jucătoarelor, care au depus sau care urmează să depună memorii.

Partida dintre U Jolidon Cluj şi HCM Buzău a fost la discreţia gazdelor, de la un capăt la altul, formaţia ardeleană acumulând 17 puncte în clasament, cu care continuă de pe locul secund.

În celelalte partide ale etapei a X-a a Ligii Naţionale, disputate duminică, s-au înregistrat rezultatele: Tomis Constanţa-HCM Ştiinţa Baia Mare 25-28, SCM Craiova-Oţelul Galaţi 28-28, Universitatea Reşiţa-Dunărea Brăila 25-28, Rulmentul Braşov-HCM Roman 20-22.

În devans s-a jucat sâmbătă partida dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi HC Zalău, scor 34-18. Ultima dispută din etapa a X-a va avea loc, tot duminică, de la ora 18.00, înttre CSM Cetate Deva şi CSM Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite