Szücs: „Putem câştiga Liga Campionilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriella Szücs (25 de ani), interul stânga al Oltchimului, crede că vâlcencele au valoarea necesară pentru a trece de Viborg (Danemarca) şi de a câştiga trofeul.

Turul semifinalei cu echipa daneză, programat azi la Vâlcea (18.30, sport.ro), se va disputa cu casa închisă. Transferată la Vâlcea, în vara anului trecut, de la Debrecen (Ungaria), Szucs a reuşit ca în scurt timp să se impună în garnitura „galacticelor”.

 Titular de bază şi în naţionala maghiarilor, Gabriella este foarte optimistă înaintea „dublei” cu Viborg.

„Sunt foarte bucuroasă că am ajuns până aici. Pentru acest lucru am venit la Oltchim, să joc handbal la nivel înalt.

Atmosfera din cadrul lotului este foarte bună şi putem trece de Vi­borg. Personal, eu am mari speranţe chiar la câştigarea Ligii Campionilor în acest sezon”, ne-a spus handbalista.

Oltchim s-a mai confruntat cu Viborg de şase ori, cele două echipe împărţindu-şi în mod egal victoriile. În ediţia trecută a Ligii Campionilor, vâlcencele au reuşit un dublu succes în faţa nordicelor: scor 33-20, la Vâlcea şi 33-31, la Viborg.

Cea mai bogată echipă de handbal feminin din lume, Viborg are în componenţă foarte multe campioane olimpice, dar şi pe românca Cristina Vărzaru, medaliată cu argint la Campionatul Mondial din 2005.

Fosta extremă a Oltchimului şi a Rapidului se anunţă un real pericol pentru fetele lui Voina, prin prisma celor 42 de goluri reuşite în actuala ediţie a Ligii Campionilor. Returul cu Viborg va avea loc pe 18 aprilie, în Danemarca. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite