România e mândră de voi, fetelor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionela Stanca (cu faţa) şi Cristina Neagu s-au îmbrăţişat cu patos la finalul meciului
Ionela Stanca (cu faţa) şi Cristina Neagu s-au îmbrăţişat cu patos la finalul meciului

Naţionala de handbal feminin a câştigat bronzul la Europene după o finală dramatică contra Danemarcei, scor 16-15, în faţa a 12.000 de suporteri ostili. După un an plin de greutăţi, românii au în sfârşit un motiv de bucurie: 18 fete războinice le-au mai alinat din suferinţele cauzate de problemele economice ale ţării. 

După 10 minute din meci, România conducea cu 3-1, într-un debut plin de durităţi din partea nordicelor, susţinute la fiecare acţiune de peste 7.500 de fani. Danemarca a egalat rapid şi a preluat conducerea, 4-3, după două contraatacuri ale extremei Norgaard, dar şi câteva ratări ale tricolorelor. Timp de 7 minute, România nu a înscris, Ardean-Elisei având apoi o reuşită pe contraatac, 5-4 (min. 17).

Tricolorele s-au distanţat apoi la 9-6 (min.25), făcându-l pe antrenorul danezelor să aibă o criză de nervi. În ultimul minut, portarul Talida Tolnai, care avea deja 11 intervenţii, a fost lovită violent în figură, de mingea aruncată de extrema Aaen, având nevoie de îngrijiri medicale.

„Toto" a continuat intervenţiile miraculoase şi în repriza secundă, iar în atac a apărut şi zâmbetul pe feţele handbalistelor României, 9-11 (min. 37). Rikke Skov a jucat „criminal" în apărare, cu lovituri la faţă şi dar nu a primit nici măcar un cartonaş galben din partea arbitrelor franceze Charlotte şi Julie Bonaventura. S-a mers apoi cap la cap până în minutul 58, când scorul arăta 16-15 pentru noi.

Radu Voina a cerut şi el time-out. „Două minute mai avem fetelor şi avem medalii", s-au încurajat jucătoarele, iar Tolnai a atins cu vârful degetelor o minge care putea aduce egalarea pe tabelă. Tricolorele au ţinut apoi de minge până la final, când s-au prăbuşit pe teren cu lacrimi de fericire în ochi. Au marcat pentru România: Neagu 6 goluri, Nechita 4, Stanca 2, Ardean-Elisei 2, Geiger 1 şi Fiera 1.

Mesaj pentru cei din ţară

Elevele lui Radu Voina au făcut la finalul meciului un gest emoţionant pentru a le mulţumi tuturor celor care le-au fost alături la acest turneu final. Tricolorele au îmbrăcat fiecare câte un tricou alb inscripţionat cu o literă şi s-au aliniat pentru a prezenta un banner din corpurile lor. „Pentru cei care ne-au susţinut la bine, dar mai ales la greu", a fost mesajul handbalistelor pentru românii de pretutindeni.

Autoare a unui meci fabulous (54% procentaj la mingile apărate), Talida Tolnai a fost aproape sufocată cu îmbrăţişări de colege în vestiar. „Talida a făcut meciul vieţii ei, iar Dumnezeu a ţinut cu noi. Jos pălăria pentru colegele mele, au făcut o treabă extraordinară. Le-am dovedit tuturor că putem să luăm medalie cu toate că nimeni nu ne dădea nicio şansă. Suntem extrem de fericite, iar bucuria este mult mai mare decât dacă am fi luat argint şi am fi pierdut finala mare", a exclamat Cristina Vărzaru, căpitanul obişnuit al tricolorelor.

"Am vorbit cu fetele că vrem să ne răzbunăm pentru eşecul din grupe  și că dorim să le batem aici în fața a peste 12.000 de fani."

Cristina Neagu
inter România

"Am plâns mult după meciul cu Suedia, dar am reuşit să ne adunăm. M-am rugat să mă ajute cât două meciuri şi Dumnezeu nu ne-a uitat, el a făcut asta posibil."
Talida Tolnai
portar România

Radu Voina: „Este un succes fantastic!"

Antrenorul Radu Voina Foto: Epa

Un tip care se exteriorizează rareori, antrenorul Radu Voina a petrecut la cote maxime la final alături de elevele sale. Selecţionerul a recunoscut că nu se aştepta ca jucătoarele să se remonteze psihic după eşecul din semifinale.

„După un astfel de joc, care ne-a consumat enorm, nu am ce să mai spun. A fost infernal, scorul, 16-15, spune tot pentru cei care se pricep la handbal. Fetele au vrut cu adevărat să câştige, nu credeam că îşi pot reveni în 24 de ore, dar totul a ieşit minunat. În ultimele ore s-au întâmplat multe. Fetele s-au remontat şi s-au răzbunat pe daneze. Din acest punct de vedere, fetele merită această medalie de bronz, cea mai bună performanţă la un turneu european", a spus euforic Radu Voina.

Oana Manea consideră că succesul s-a datorat spiritului de sacrificiu de care au dat dovadă în finala mică.„A fost un război, ne-a motivat declaraţia danezelor care au spus că o să ne boxeze şi am zis că aceeaşi atitudine trebuie să o avem şi noi. Ne-am întâlnit la hotel şi
ne-am ridicat moralul una la alta. Am spus ce ne place, ce nu ne place şi a funcţionat această metodă", a precizat pivotul naţionalei.

Norvegiencele îşi păstrează coroana

Campioana olimpică şi europeană en-titre Norvegia şi-a păstrat trofeul, câştigând duminică, la Herning, finala Campionatului European de handbal feminin, în faţa Suediei, scor 25-20 (10-11). Norvegia s-a calificat astfel direct şi la JO din 2012.

Contrar calculelor hârtiei, care o dădeau pe Norvegia favorită clară, Suedia a avut o primă repriză excelentă, dominând adversara, pe care a învins-o, de altfel, în faza grupelor principale (24-19). La pauză, suedezele conduceau cu 11-10. Experienţa Norvegiei a ieşit la iveală în partea a doua, când a preluat conducerea, 12-11 (min. 33), apoi şi-a mărit avantajul, 19-13 (min. 45), pentru a se impune în final cu 25-20 şi a câştigat cel de-al cincilea trofeu european din istorie.

Pentru Norvegia au marcat: Hammerseng 5 goluri, Loke 5, Herrem 4, Sulland 3, Breivang 3, Nostvold 2, Frafjord 1, Larsen 1 şi Mork 1.  Doar Danemarca (3 titluri) şi Ungaria (un titlu) au mai cucerit titlul continental în istoria competiţiei.

Telex

A
u fost ajutate de psiholog. Președintele FRH a explicat că tricolorele au purtat sâmbătă seară o serie de discuţii cu psihologul echipei, chemat special din ţară înaintea finalei mici cu Danemarca. Acesta a purtat discuţii individuale cu fiecare jucătoare.

Vărzaru a fost premiată.
Absentă din cauza unei accidentări, Cristina Vărzaru a primit înaintea finalei mici trofeul pentru titlul de golgheter al Ligii Campionilor, ediţia 2009-2010, când a marcat 101 goluri pentru formaţia daneză Viborg.

Danezii ne-au felicitat. „România a jucat astăzi cel mai bun meci al turneului. Meciul a dovedit că ambele echipe au fost obosite, dar România a câştigat datorită tacticii", a declarat Jan Pytlick, antrenorul nordicelor.

Amariei a plâns în tribune. Prezentă la meci doar ca suporteră, dubla câştigătoare a Ligii Campionilor a izbucnit în lacrimi de fericire la final. „A fost o finală extraordinară, sunt mândră de fete", a spus handbalista, absentă din lotul pentru Europene din cauza unei accidentări.

Elogii de la un campion mondial. „România este pe locul trei în lume la cel mai frumos sport din lume, handbalul. De mult nu am mai fost atât de buni la un turneu final", a declarat Ştefan Birtalan, dublu campion mondial.

Tadici a vorbit de viitor. „Dacă vom fi foarte atenţi la ce se întâmplă în perioada următoare, vom mai avea ocazia să agăţăm medalii la gât. Mai sunt vreo 8-10 jucătoare tinere care pot să ţină steagul sus în următoarele competiţii", a comentat fostul selecţioner Gheorghe Tadici.

Voina jr, fericit pentru părintele său. „Tata este foarte fericit pentru medalia obţinută şi mă bucur că are timp să se odihnească după ultimele săptămâni de muncă", a spus Bogdan Voina, fost internaţional şi el.

Antrenorul Radu Voina
Info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite