România a umilit Ungaria!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbalistele noastre au început cu dreptul Campionatul European din Macedonia şi au făcut instrucţie cu reprezentativa maghiarilor, scor 27-21. Cele mai bune ”tricolore” au fost pivotul Oana Manea şi interul Narcisa Lecuşanu, cu câte cinci goluri.

Handbalistele pregătite acum de antrenorul Radu Voina şi-au luat aseară revanşa în faţa unguroaicelor, învingându-le clar, la şase goluri diferenţă. Victoria din meciul de debut al României la Campionatul European din Macedonia este cu atât mai importantă cu cât ea vine după dezastrul de la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Primele minute ale întâlnirii au fost formidabile pentru sportivele noastre, care aveau deja 3-0 în minutul 5. Unguroaicele au părut că-şi revin din pumni spre jumătatea primei reprize, când s-au apropiat la un sigur gol. Lecuşanu însă nu a fost de acord, iar fetele noastre au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri (11-9).

Elevele lui Voina au continuat evoluţia impecabilă şi în a doua parte a meciului. Uluite, unguroaicele nu au făcut faţă taifunului românesc.

Aşa cum ne-a obişnuit, Luminiţa Huţupan a închis practic poarta echipei noastre. De altfel, ea a şi fost desemnată cea mai bună jucătoare. Huţupan a parat nu mai puţin de 23 de şuturi trase de elevele lui Imre Vilmos. ”Contrar supoziţiilor, România a fost peste Ungaria, mai ales prin Huţupan. Este o victorie de moral, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Ne gândim serios la titlul european”, a spus Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal. ;

Meciuri Grupa A


Ungaria – România           21-27
Franţa – Danemarca           s-a disputat după închiderea ediţiei
România – Franţa                5 decembrie 2008
Danemarca – Ungaria         5 decembrie 2008
Danemarca – România      7 decembrie 2008
Franţa – Ungaria                   7 decembrie 2008

Primele trei clasate se vor califica în grupa semifinală.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite