România, calificare senzaţională la Mondiale!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbaliştii români s-au impus, ieri, în deplasare, în returul barajului cu naţionala Rusiei cu 37-32 (16-13) , după ce în tur, la Bucureşti, fuseseră învinşi cu 28-32!. Tricolorii îşi vor afla la 9 iulie grupa din care vor face parte la turneul final din Suedia, din 2011, acolo unde vor participa cele mai bune 24 de echipe ale lumii.

După 14 ani de absenţă de pe scena handbalului mondial, în perioada 1995-2007, naţionala de handbal a României se întoarce pentru a doua oară consecutiv la turneul final, care va avea loc la începutul anului viitor, în Suedia.

Handbaliştii antrenaţi de Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu au învins, ieri, în deplasare, reprezentativa Rusiei în returul barajului, cu 37-32 (16-13), oferind o replică mult mai convingătoare decât în manşa tur, când ex-sovieticii s-au impus cu 28-32.

Nelipsiţi până acum de la Campionatele Mondiale, ruşii - care erau clar favoriţi în faţa românilor - au jucat extrem de slab, fiind conduşi în propria sală pe tot parcursul meciului. Iar la final au fost nevoiţi să se predea şi să asiste neputincioşi la hora bucuriei tricolorilor.

Cu execuţiile ca la carte ale tânărului Alexandru Csepreghi (care a marcat de opt ori), cu aruncările năprasnice de la 9 metri ale lui Alin Şania (care a spart poarta adversă de şapte ori) şi cu paradele care au închis poarta ale lui Mihai Popescu, românii s-au bătut până la ultima clipă.

Cu cinci minute înainte de fluierul final, ruşii se vedeau deja calificaţi la scorul de 29-31, însă românii au dat încă un „asalt", finalizat în ultimele secunde cu o aruncare de la 7 metri a lui Valentin Ghionea ce a produs bucurie pe banca tricolorilor.

Pe tabela de marcaj şi-au mai trecut numele Novanc - 5 goluri, Jurcă - 4, Ghionea - 4, Florea- 4, Stamate - 2, Fenici - 2 şi Sabou - 1. Din tabăra Rusiei s-a remarcat Filipov, cu 9 goluri.

Ne aflăm adversarii la 9 iulie

La CM din Suedia, care va avea loc în perioada 13-30 ianuarie 2011, vor participa 24 de echipe, dintre care campioana mondială Franţa, naţiunea gazdă Suedia, primele clasate la CE din 2010 - Polonia, Islanda şi Croaţia, sunt reprezentantele Europei deja calificate la turneul final.

Acestora li se alătură alte şapte echipe naţionale, adică Japonia, Coreea de Sud şi Bahrain (primele trei clasate ale Campionatului Asiei), Egipt, Tunisia şi Algeria (primele trei clasate ale Campionatului Africii) şi Austrialia (câştigătoarea Campionatului Oceaniei).  După meciurile de baraj se vor califica alte şapte echipe europene, plus alte trei reprezentative din turneul final Pan-American, programat între 22 şi 26 iunie.

După încheierea calificărilor, tragerea la sorţi a celor patru grupe preliminare de câte şase echipe, ale CM din 2011, va avea loc la 9 iulie, la Goteborg.

România, de patru ori campioană a lumii

Echipa naţională de handbal masculin a României are un palmares impresionant la Campionatele Mondiale, tricolorii câştigând de patru ori trofeul.

Primul titlu a fost obţinut în 1961, după ce românii au învins Cehoslovacia în prelungiri. A urmat apoi câştigarea finalei din 1965 împotriva Suediei şi a celor din 1970 şi 1974 cu Germania de Est (RDG).

Românii mai au la activ şi două medalii de bronz, prima cucerită în 1967, iar cea de-a doua în 1990. După o absenţă de 14 ani, din 1995 până în 2009, naţionala noastră a obţinut anul trecut, în Croaţia, locul 15, considerat atunci sub potenţialul echipei noastre.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite