Radu Voina: „Mai e drum lung până în finală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost mulţumit de rezultalul echipei sale în meciul cu Dinamo Volgograd, însă consideră că gruparea olteană nu este calificată încă în ultimul act al Ligii Campionilor.

Deşi Oltchim este în grafic pentru atingerea obiectivului, finala Ligii Campionilor, antrenorul Radu Voina rămâne precaut. „Am câştigat cu Hypo şi Dinamo, dar mai sunt patru meciuri de disputat. Nu ne putem gândi de pe acum la semifinale, iar până la finală e drum lung. Important este că suntem în grafic, aşa cum ne-am propus, şi vom vedea ce va fi. La acest nivel, orice meci e greu, iar acum cel cu Viborg este cel mai important. Va fi un fel de finală a grupei", a afirmat Voina, pentru care presiunea de la Râmnicu Vâlcea este mereu mare, „chiar mai mare decât presiunea atmosferică". La rândul lui, antrenorul rusoaicelor, Viktor Ryabykh, a acuzat arbitrajul, considerând că Oltchim a fost avantajată: „Oltchim are un lot foarte valoros, a făcut un joc bun, dar au fost favorizate de arbitri. Sunt o echipă puternică, dar nu aveau nevoie de arbitrii ca să câştige acest meci. Fără acest arbitraj am fi avut o şansă. Sunt sigur că Viborg este mai bună ca Oltchim şi Dinamo la un loc".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite