Radu Voina, antrenor Oltchim şi selecţioner al României: „Cancanurile ne umbresc semifinala“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Voina
Radu Voina

Tehnicianul se plânge că fotbalul şi scandalurile acaparează atenţia publicului.

Radu Voina consideră că Oltchim şi Gyor au şanse egale în disputa pentru calificarea în finala Ligii Campionilor la handbal. Antrenorul care a dus formaţia vâlceană în meciul cu trofeul pe masă, în 2010, regretă că lotul e decimat de accidentări şi recunoaşte că gruparea maghiară s-a întărit în iarna trecută.

„Adevărul": Care e situaţia cu Jovanovici? Va putea juca duminică, în prima manşă cu Gyor?

Radu Voina: Din păcate, situaţia ei nu e deloc bună. Jovanovici are o problemă la umăr, una mai veche, care a reapărut în meciul de la Buducnost. Resimte dureri şi nu va juca.

Am văzut că în meciul cu Bacăul, de marţi, aţi menajat-o şi pe Oana Manea. Ea e în regulă din punct de vedere al sănătăţii?

Nu numai pe ea am menajat-o, ci şi pe Valentina Ardean, şi pe Aurelia Brădeanu. Jucătoarele Oltchimului au avut un program infernal, o mare parte dintre ele participând şi la meciurile naţionalei cu Serbia, din preliminariile Campionatului European. Iar la cele care au deja o vârstă recuperarea se face mai greu. De aceea, am decis să le odihnesc.

Victoria obţinută cu Serbia le-a adus un plus din punct de vedere al moralului înaintea „dublei" cu Gyor?

Nu ştiu. Calificarea era tranşată, iar noi am încercat în aceste meciuri să verificăm şi jucătoare mai tinere. Veteranele, ca să le spun aşa, au acuzat pe undeva ritmul infernal de care aminteam mai devreme, ele neavând practic prea multe zile de recuperare. Au fost când la naţională, când la echipa de club.

Aţi declarat că în semifinala cu Gyor şansele sunt egale.

Păcat că nu putem trimite pe teren tot ceea ce avem mai bun. Accidentarea lui Jovanovici s-a adăugat indisponibilităţii Cristinei Neagu, Ionelei Stanca şi Paulei Ungureanu. Gyor are un uşor avantaj datorită faptului că va disputa meciul retur în Ungaria, la Veszprem. Spre deosebire de noi, care ne confruntăm cu probleme de efectiv, formaţia maghiară s-a întărit considerabil în ultimul an. Are doi portari de mare valoare, Haraldsen şi Palinger, iar în decembrie a adus-o pe Heidi Loke, acoperind postul de pivot. Tot atunci a transferat-o pe Andrea Lekici.  

Aţi vorbit mai devreme de fetele tinere pe care le-aţi încercat la naţională. Băbeanu e una dintre ele.

Ea a dovedit că-şi merită locul la Oltchim. Mai are multe de demonstrat. Şi cred că o va face.

Revenirea Luminiţei Huţupan a dat un plus de încredere echipei...

Nu ştiu, dar a adus un plus de siguranţă. Ea a fost readusă în cadrul echipei pentru a face ceea ce ştie mai bine: să închidă poarta. Şi aşteptăm, fireşte, ca Luminiţa să-şi dovedească valoarea şi în meciurile cu Gyor.

În 2010, tot în semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim a câştigat cu 24-20 în faţa lui Gyor, iar Ada Nechita a marcat şapte goluri. Cine va fi jucătoarea decisivă acum?

În handbalul actual, atât de profesionalizat, nu cred că mai există o jucătoare care să facă singură diferenţa, una care să ia un meci pe cont propriu. Jucătoarele, oricât de valoroase ar fi, se pot afirma doar prin jocul colectiv. 

Fetelor li s-a promis o recompensă financiară specială în cazul în care ajung în finala Ligii?

Nimic în plus faţă de ceea ce era prevăzut în contract. Cu toate că lotul actual nu se mai compară cu cel de dinaintea startului, cu cel din vara trecută, obiectivul nostru a rămas acelaşi: calificarea în finală. Fetele au disputat 12 meciuri de top, iar dacă vor juca din nou cu trofeul pe masă, ca în 2010, se va ţine cont de toate acestea. 

Aţi activat ca antrenor mult timp şi în Franţa. Ce părere aveţi de această tendinţă de la noi de a transforma primul eşec într-o catastrofă?

Aşa suntem noi, românii. Nu ne mai putem schimba sau o vom face, însă foarte greu, în timp. Vedeţi, Oltchim a ajuns din nou în semifinalele Ligii Campionilor, iar aceasta e o mare performanţă, mai ales în contextul actual. O performanţă rară. Mi se pare că semifinala aceasta cu Gyor e un eveniment care trece neobservat. Din păcate, tot cancan-urile au mai mare trecere. Eu înţeleg că la noi există fotbal şi alte sporturi, că handbalul nu e numărul unu, însă cred că uităm să dăm mai mare importanţă performanţei pe care au realizat-o aceste fete de la Oltchim.

"Gyor are un uşor avantaj datorită faptului că va disputa meciul retur în Ungaria, la Veszprem. Spre deosebire de noi, care ne confruntăm cu probleme de efectiv, formaţia maghiară s-a întărit considerabil în ultimul an.''

„Doar fetele au ţinut mereu ştacheta sus"

Ce dezavantajează Oltchimul în tentativa ei de a cuceri Liga?

Din păcate, campionatul nostru nu ridică mari probleme. Nu e bine să ai o singură echipă cu adevărat de valoare. În lipsa unui campionat puternic ne-am propus să câştigăm fiecare meci la o diferenţă cât mai mare de goluri ca să fim competitivi şi pe plan european. Ne ajută şi faptul că sezonul devine mai dificil întrucât naţionala se bazează tot pe Oltchim, care dă majoritatea jucătoarelor la lot.

L-aţi adus pe Frank Kuhn la echipă, ca preparator fizic, în vara lui 2009. L-aţi cunoscut în Franţa?

Da, ne ştiam de acolo. E specialist în pregătire fizică în jocuri colective. E şi un om de teren, dar şi profesor de educaţie fizică şi sport la universitate.

De la început a învăţat cuvinte în limba română.

Da, aşa e. E un om preocupat de ceea ce face. A fost apreciat de fete de la început. Ele au acceptat efortul cu zâmbetul pe buze, deşi deseori acesta a fost destul de mare. Nu e rigid în ceea ce face. Lucrează ştiinţific, cu centuri cardio care spun totul. Ştie că n-are voie să depăşească anumite limite în pregătirea fizică. Vede când anumite fete, ceea ce nu a fost cazul, nu trag la capacitatea lor maximă. Ele, ştiind că sunt controlate, fac tot ceea ce li se cere.

Aţi făcut parte dintr-o generaţie valoroasă. Cum apreciaţi schimbările produse în handbalul mondial în ultimele două decenii?

Această criză economică, una care afectează toate domeniile, inclusiv sportul, a atins şi handbalul. Din acest motiv, sunt lăudabile eforturile făcute de cei care au continuat să ne sprijine. De aceea şi fetele au răspuns mai mereu cu profesionalism. Ele au realizat că se fac eforturi considerabile. În handbalul nostru, fetele au ţinut ştacheta sus. Naţionala noastră a rămas printre cele cinci favorite la competiţiile majore, ceea ce nu e deloc de neglijat.

Cu băieţii ce se întâmplă?

Din nefericire, la masculin, s-a înregistrat un regres. A fost o problemă cu apariţia unor patroni de echipă care s-au erijat în dumnezei. E adevărat că ei au băgat nişte bani, însă au crezut că le ştiu pe toate. A fost un fenomen asemănător cu cel din fotbal. La noi s-a ajuns la situaţii comice în sensul că am văzut patroni de echipă care stau pe bancă, la meciuri. I-am văzut pe unii cum transpirau acolo şi se transformau în antrenori. E foarte greu şi fără patroni, fără cei care bagă bani, însă ei au dezechilibrat totul.

CV

- Radu Voina
- Data şi locul naşterii: 29.07.1950, Sighişoara
- Ca senior a evoluat la „U" Bucureşti (1969-1973) şi Steaua (1973-1981).
- A făcut parte din echipa care a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial din 1974.
- A urcat de trei ori pe podium la Jocurile Olimpice: locul 2 la Montreal 1976, locul 3 la Munchen 1972 şi Moscova 1980.
- Cu Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1977, şapte titluri naţionale şi Cupa României.
- A activat, ca antrenor, la naţionala masculină medaliată cu bronz la JO din 1984. În prezent, pregăteşte echipa feminină a României cu care a ocupat locul 3 la CE din 2010.
- Printre cei care i-au fost elevi se numără Vasile Stîngă, Nicolae Munteanu, Marian Dumitru, Dumitru Berbece, Paul Cicu, Adrian Ghimeş, Constantin Petre, Adrian Simion.
- Ca antrenor al Oltchimului a atins finala Ligii Campionilor în 2010.
- Sala Polivalentă din Sighişoara îi poartă numele.
- Are doi copii Bianca şi Bogdan, ultimul fiind internaţional de handbal.

Unguroaicele vin cu toate vedetele

Prima dispută dintre Oltchim şi Gyor aduce în Sala „Traian" din Rm. Vâlcea o pleiadă de jucătoare care au făcut istorie în handbalul internaţional. În prim-plan se vor afla portarii Luminiţa Huţupan-Dinu şi Katrine Lunde Haraldsen, care pot face diferenţa prin paradele lor.

În ultimii ani, cele două formaţii s-au mai înfruntat de opt ori. Campioana României s-a impus de patru ori, iar cea a Ungariei în trei rânduri, iar un meci s-a încheiat la egalitate. Rezultate directe din ultimii ani arată, de altfel, un echilibru de forţe. Oltchim a câştigat (24-20 şi 25-25) „dubla" din semifinalele ediţiei 2009/2010 a Ligii Campionilor, după ce în prima fază a grupelor victoriile au fost împărţite (26-22 şi 22-26).

Aceeaşi situaţie s-a întâmplat şi în anii precedenţi, în aceeaşi competiţie: 28-26 la Vâlcea şi 28-30 la Gyor în 2008/2009, 32-27 la Vâlcea şi 27-30 la Gyor în 2007/2008. Formaţia maghiară s-a impus (25-21 şi 29-26) în ambele dispute din ediţia 2003/2004 a Cupei EHF.

info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite