Radu Voina: "Nu avem ca obiectiv câştigarea Cupei Mondiale"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin, Radu Voina, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că România nu are ca obiectiv câştigarea Cupei Mondiale, competiţie adjudecată de tricolore la ultimele două ediţii, deoarece componentele primei reprezentative sunt la începutul pregătirilor.

"Cupa Mondială constituie un test bun pentru noi, deşi suntem la început cu pregătirea. Nu ştiu dacă am atins faza optimă, dar consider un test util turneul de la Aarhus. Suntem în grupa de foc, cu Franţa, Germania şi Norvegia. Dacă ne vom califica mai departe, vom juca semifinale, dacă nu, vom veni urgent acasă. E importantă conservarea energiei fetelor. Pe de altă parte, mai trebuie să spun că nu ne gândim la câştigarea Cupei Mondiale cu orice preţ. Suntem la început cu pregătirea", a declarat Radu Voina.

Voina a anunţat, marţi, lotul pentru Cupa Mondială de la Aarhus, care va fi format din următoarele jucătoare:

Portari: Talida Tolnai, Tereza Pîslaru, Denisa Dedu;

Jucătoare de câmp: Valetina Ardean-Elisei, Iulia Curea, Oana Manea, Ionela Stanca, Florina Chintoan, Ramona Farcău, Ada Nechita, Magda Paraschiv, Adina Fiera, Carmen Cartaş, Aurelia Brădeanu, Oana Chirilă, Mihaela Tivadar, Carmen Amariei, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Amelia Busuioceanu şi Roxana Han.

Reunirea echipei naţionale va avea loc în 12 septembrie, la Bucureşti, unde jucătoarele vor rămâne şi în pregătire pentru Cupa Mondială, care se va derula între 20 şi 25septembrie.

"În lot sunt incluse şi cele trei jucătoare de la Cluj, Tivadar, Paraschiv şi Chintoan, care nu se vor prezenta la reunire, din cauză că pregătesc participarea la turneul din Danemarca, din turul doi al Ligii Campionilor. În funcţie de evoluţia lor acolo şi ce se va întâmpla ca rezultate, vor veni direct la Aarhus, unde va fi echipa naţională. La acelaşi turneu va participa şi portarul Tereza Pîslaru, care joacă la RK Zajecar. Avem nevoie la echipa naţională de fete care sunt dispuse să lupte şi sunt în formă, iar un exemplu este cooptarea portarului de la tineret, Denisa Dedu, dar şi revenirea Ameliei Busuioceanu", a explicat Voinea.

În grupa A a competiţiei vor juca echipele Norvegiei, României, Franţei şi Germaniei, iar în grupa B cele ale Suediei, Rusiei, Spaniei şi Danemarcei.

Programul meciurilor în faza grupelor este următorul:

20 septembrie: Franţa-România (ora 15.00), Spania-Suedia, Norvegia-Germania, Danemarca-Rusia;

21 septembrie: Germania-România (ora 15.00), Rusia-Suedia, Franţa-Norvegia, Danemarca-Spania;

22 septembrie: Franţa-Germania, Spania-Rusia, Norvegia-România (ora 19.00), Danemarca-Suedia.

Semifinalele vor avea loc în 24 septembrie, între primele două clasate din fiecare grupă (la orele 15.15 şi 17.15), iar a doua zi se vor disputa finala pentru medaliile de bronz (ora 16.30) şi cea pentru medaliile de aur şi de argint (18.30).

Ediţia din 2010 a fost câştigată pentru a doua oară consecutiv de echipa României, care a învins în finală Norvegia, cu scorul de 24-23.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite