Peste 1.000 de handbalişti la un meci-record de 32 de ore, în Belarus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de jucători din trei ţări (Franţa, Rusia, Belarus) au participat la un meci de handbal cu o durată record, de 32 ore, în Belarus, pentru a sărbători ziua naţională dedicată acestui sport practicat în această fostă republică sovietică.

Cu vârstele cuprinse între 5 şi 78 de ani, jucătorii din Belarus, Rusia şi Franţa au evoluat în această partidă organizată de către Federaţia de handbal din Belarus şi săptămânalul local Pressball. Jocul a debutat marţi, la ora 14,00 şi s-a încheiat miercuri, la 22,30.

Franţa a fost reprezentată de către ambasadorul său în Belarus, Michel Raineri, care a evoluat în echipă cu Miss Belarus, Olga Hijinkova, şi cu baschetbalistul anului în această ţară, Iegor Meşceriakov.

Printre jucătorii care au evoluat în cealaltă formaţie au figurat legenda handbalului sovietic, Alexandr Karakaevici, şi Iuri Şevţov, câştigător cu URSS al turneului de handbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Seul (1988).

La Minsk, echipa lui Şevţov a câştigat meciul-record de handbal cu scorul de 977-973.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite