„Paznicul“ lui Nikola Karabatici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interul stânga Sandu Iacob va trebui să-l neutralizeze pe superstarul Franţei la Campionatul Mondial din Croaţia. Sandu Iacob va fi în postura de debutant la Campionatul Mondial din Croaţia, la fel ca întreaga echipă a României.

Campania de calificare la Campionatul European din 2010 şi turneul final al Campionatului Mondial din 2009 reprezintă cele mai importante evenimente pentru reprezentativa masculină de handbal a României. Tricolorii au revenit în elita mondială după o pauză de mai bine de un deceniu şi jumătate, iar Mondialele care se vor disputa în ianuarie, în Croaţia, constituie un test de maturitate pentru o echipă ai cărei jucători sunt cvasidebutanţi într-o competiţie de un asemenea nivel.

Pericolul vine de la Narcisse

Cel mai dificil meci pentru naţionala României va fi cel contra campioanei olimpice, Franţa. Tricolorii vor întâlni reprezentativa Cocoşului Galic pe 17 ianuarie, chiar în partida de debut la Campionatul Mondial.

Interul dreapta Sandu Iacob este unul dintre oamenii de bază în angrenajul gândit de selecţionerul Aihan Omer. Nu întâmplător, jucătorul celor de la Ştiinţa Bacău a fost desemnat să îi ia în primire pe cei mai periculoşi jucători de atac ai Franţei, Nikola Karabatici şi Daniel Narcisse. Dacă superstarul Nikola Karabatici nu mai are nevoie de nicio prezentare, Iacob a vorbit despre Narcisse.

„Daniel Narcisse este un jucător extraordinar de greu de ţinut. Este foarte puternic şi extrem de exploziv, iar din punctul acesta de vedere îi este superior chiar şi lui Karabatici. Totuşi, «Kara» este de departe cel mai complet jucător de pe mapamond”, susţine Iacob. Românul a mai avut de-a face cu Karabatici pe când evolua în Bundesliga, la TuS N Luebbecke. Atunci, echipa francezului, THW Kiel, s-a impus fără probleme în faţa formaţiei din Luebbecke.

Doar şansa a patra în preliminarii

Sandu Iacob a vorbit şi despre aproapiata campanie de calificare la Campionatul European din 2010. Realist, băcăuanul recunoaşte că reprezentativa României porneşte abia cu şansa a patra, sau, în cel mai fericit caz, cu a treia. Motivul? Polonia, Suedia şi chiar Muntenegru sunt formaţii care au în componenţă jucători foarte valoroşi, care, spre deosebire de componenţii echipei României, sunt obişnuiţi să evolueze în competiţiile interţări.

„Problema este că Polonia şi Suedia sunt cu mult peste noi, luate  ca echipe, dar şi dacă ne raportăm la valoarea individuală. Când fac aceste afirmaţii, mă raportez în primul rând la ceea ce susţin specialiştii şi la calculele hârtiei. Cert este că trebuie să fim realişti, ceea ce nu înseamnă că ne vom preda şi că nu ne vom bate pentru şansele noastre, atâtea câte sunt”, a explicat Iacob.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite