Locul unde a crescut şi a trăit ''Păsărilă''

Locul unde a crescut şi a trăit ''Păsărilă''

Mâine, chiar de Sfânta Maria, Marian Cozma ar fi împlinit 27 de ani. Destinul crunt a vrut altceva, el fiind ucis mişeleşte, la Veszprem, pe 8 februarie anul acesta. Oamenii din cartierul Ghica Tei, unde a crescut, nu l-au uitat, ei vorbind frumos, cu respect, despre fostul handbalist. Marian Cozma a copilărit într-un cartier mărginaş al Bucureştiului, printre oameni simpli, obişnuiţi să înfrunte greutăţile. A fost cunoscut ca fii

Aflat la marginea sectorului 2, între cartierele Tei, Tei‑Toboc şi Plumbuita, lângă zona care odinioară era cunoscută drept Platforma Industrială Pipera, Ghica-Tei nu s-a schimbat prea mult în ultimii 20 de ani. Aceleaşi străzi nepietruite, necanalizate. Aceiaşi oameni, mulţi dintre ei sărmani, aşteptând un semn de bunăvoinţă, de fapt o intervenţie ce ţine de normalitate, din partea primăriei.

Însoţit de un amic, fost baschetbalist la Dinamo, care s-a născut şi locuieşte acolo, am pătruns în cartier dornic să revăd locurile unde a copilărit Marian Cozma. Şi, deşi nu mai plouase în ultimul timp, trebuie să fiu atent pe unde calc, apele reziduale săpând pâraie prin colbul care acoperă unele părţi ale drumului.

„Marian, când venea acasă, pe aici intra cu maşina. Strada pe care stau e singura din zonă acoperită cu piatră cubică şi prefera să vină pe aici acasă. Când a murit săracul Marian s-au mai astupat nişte gropi, s-a mai întins nişte pietriş, căci veneau ziarişti şi oaspeţi de seamă. Mai apoi însă, nu s-a mai făcut nimic“, îmi spune cel care este un apropiat al familiei Cozma.

N-a apucat să ridice casa la care visa

Îl rog să-mi vorbească despre omul Marian Cozma şi‑mi spune ceea ce au repetat mulţi dintre cei care l-au cunoscut: „Politicos, respectuos cu cei mai în vârstă decât el, cu bun‑simţ, mereu cu zâmbetul pe buze, săritor“. Firesc, aş spune pentru cineva care a văzut cu ochii săi greutăţile, problemele şi necazurile celor din jur şi care n-a uitat niciodată de unde a plecat. „Ultima oară l-am văzut pe Marian de Sărbători, anul trecut. Am stat de vorbă cam o oră. Era fericit. Mi-a spus că strânge bani pentru o casă. Ştia cât au muncit părinţii lui să ridice una... Din nefericire, n-a mai apucat să-şi facă acea casă la care visa“.

Păşim împreună pe aleea care străjuie râul Colentina înainte de a se bifurca în cele două canale, unul care dă spre strada unde locuieşte familia Cozma, celălalt spre Mănăstirea Plumbuita. Zona este superbă, însă peste tot sesizezi că a fost lăsată în plata Domnului. „Marian obişnuia să vină frecvent pe insulă, cu prietenii săi. Făceau grătare acolo. Se simţeau bine. Vara jucau fotbal aici, iar iarna se dădeau pe gheaţă“, îmi spune amicul, după care devine nostalgic: „Eu n‑am mai fost de multă vreme în aceste locuri“.

Obişnuia să vină pe Insulă, cu prietenii

Cartierul lui Marian rămâne un loc al contrastelor Foto: Marian Burlacu

Ajungem la foişorul care îi era atât de drag lui Marian, iar apoi descoperim, ascuns între arbori, un spaţiu în care se află două mese de şah a căror piatră a fost roasă de timp, precum şi stâlpii pe care odinioară se aflau câteva bănci de lemn. „În urmă cu ani s-a dragat râul pe aici. Canalul acesta nu era. Pe aici este dealul unde a filmat Sergiu Nicolaescu scena în care moare comisarul Moldovan“. Îi dau dreptate amicului meu, şi îi amintesc că prin anii ‘80 întreg parcul de la Plumbuita a fost amenajat.

Ajungem mai apoi la mănăstirea fortificată, care apăra Bucureştiul de invaziile otomane, loc în care Tudor Vladimirescu şi-a aşezat tabăra în timpul Revoluţiei din 1821. Vorbim despre toate acestea, despre tunelurile care legau mănăstirea de Palatul Ghica, pe sub lac. Regretăm că potenţialul natural şi istoric al zonei nu este valorificat, iar apoi trecem prin dreptul casei familiei Cozma.

Poarta este deschisă, iar în curte se află mama lui Marian. Se opreşte din treabă - aşeza câteva plăci de pavaj - şi ne dăm bineţe. „Marian îşi dorea să punem pavajul... Marţi (pe 8 septembrie, când Marian ar fi împlinit 27 de ani) voi împărţi nişte pachete, la cimitir. Am înţeles că va veni şi ministra (n.r. – Tineretului şi Sportului), se va merge la şcoală, se va lansa campania, vor veni ziarişti. Nimeni însă nu mi-l va mai aduce înapoi pe Marian“, ne spune cu durere în glas Mariana Cozma, după care oftează. Întrebăm de Petre Cozma şi aflăm că e plecat la cimitir, aşa cum face în fiecare zi.

Mergea să vadă păsările în Tei-Toboc

Foişorul unde Marian se întâlnea cu prietenii săi

„Hai să-ţi arăt locul unde Marian se simţea cel mai bine!“, îmi spune amicul. Pornim spre pepiniera Tei-Toboc sau mai binespus spre ceea ce a mai rămas din ea.

Insula din Ghica Tei era un loc drag al handbalistului

„Lui Marian, când era copil, îi plăceau mult păsările. De acolo vine porecla lui, Păsărilă“. Privim toată această zonă verde, mirifică, apoi spre cartierul peste care se lasă seara. Acolo, undeva, a copilărit Marian Cozma. Handbalistul de care toţi ne vom aminti mereu. Omul pe care unii au avut privilegiul să‑l cunoască.

ODIHNEŞTE-TE ÎN PACE, MARIAN COZMA! NU TE VOM UITA NICIODATĂ!

Petre Cozma s-a mutat în camera lui Marian

Foto: Elena Crăescu

De la dispariţia tragică a lui Marian Cozma, tatăl lui, Petre Cozma, s-a mutat în camera celui care a fost campion al României şi al Ungariei în sportul cu minge mică. „Dorm aici, să fiu aproape de el“, ne-a mărturisit cu durere în glas, nu cu mult timp în urmă, cel care i-a călăuzit primii paşi în viaţă şi, totodată, i-a transmis şi pasiunea pentru sport. Peste tot în încăpere se află medalii, trofee, tricouri şi fotografii ale lui Marian. Fiecare are povestea sa, iar tatăl lui le priveşte, după care ne spune: „Am primit medalii şi tricouri de la prieteni de-ai mei, foşti sportivi. Mi-au spus să le păstrez eu“.

Dincolo de medalii răzbat amintiri despre omul Marian Cozma. „Am fost nu demult la magazin, împreună cu el, iar la casă o femeie mai în vârstă, văzându-l cât e de înalt, de voinic, s-a uitat mai altfel, mirată. Marian a observat, i-a luat plasele din mână şi a plătit el ceea ce cumpărase“. Aşa era el. Blând, săritor. Nu supăra şi nu se supăra pe nimeni, niciodată!“, şi-a amintit Petre Cozma.

Marian Cozma

Data naşterii: 8 septembrie 1982 (a murit pe 8 februarie 2009, la Veszprem, în Ungaria)
Locul naşterii: Bucureşti
Sport: handbal

Tatăl său i-a insuflat pasiunea pentru sport. Petre Cozma fiind şi el fost practicant al handbalului, la Dinamo şi Piteşti
A debutat în echipa de handbal seniori a Clubului Sportiv Dinamo în 2002
Campion al României în 2004/05, cu Dinamo Bucureşti
Câştigător al Cupei Cupelor, ediţia 2007/08, cu Veszprem
Campion al Ungariei în 2007/08, cu Veszprem
Câştigător al Cupei Ungariei în 2007, cu Veszprem
Internaţional român, a participat la turneul final al Campionatului Mondial 2009
Cel mai bun prieten al său era Adi „Raţă“

„Aştepta să închei antrenamentul“

Mirela-Cornelia Maereanu (foto), 19 ani, a fost apropiată de Marian. Şi cum a făcut sport de mică, tot la Dinamo, ea venea deseori spre casă cu Marian. „Uneori mă aştepta să termin eu antrenamentul, să nu merg singură, seara, prin cartier“, ne spune voleibalista.

Meci România - Ungaria, la Oradea

În a doua parte a lunii septembrie, la Oradea se va disputa un meci între echipele masculine de handbal ale României şi Ungariei. Acesta se va disputa în memoria lui Marian Cozma. De asemenea, Veszprem vrea să organizeze un turneu.

Sala şcolii nr. 30 îi poartă numele

Aflată în „Tei“, Şcoala Generală nr. 30 dispune de ceva timp de o sală de sport. Aceasta s-a ridicat pe terenul unde odinioară Marian Cozma şi colegii săi obişnuiau să joace handbal. Conducerea şcolii a decis ca respectiva sală să îi poarte numele.


„Un băiat ca el nu voi mai întâlni niciodată!“

Daiana Mureşan campioană naţionalăla volei

Pe Marian Cozma, omul, l-am cunoscut anul trecut, la mare. Am fost în vacanţă un grup de sportivi. Handbalişti, handbaliste, eu voleibalistă. Îl văzusem la televizor, ştiam că are valoare, însă nu credeam că este un om atât de deosebit. Era de o modestie şi de o bunătate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Devenind mai apropiaţi mai apoi, am vorbit o dată despre ceea ce vrea fiecare să facă cu banii pe care îi câştigă din sport.

Am aflat atunci că el îi ajuta pe copiii defavorizaţi... M-a impresionat foarte tare. Atunci când am auzit ce s-a întâmplat, nu mi-a venit să cred... Nu ştiu dacă trebuie să spun asta, însă pe 7 februarie anul acesta am avut meci cu Metal Galaţi, în Bucureşti, la Dinamo. Nu mai vorbisem de mult timp cu el. Însă în acea zi am simţit nevoia să-l sun. L-am trezit din somn. Era şapte dimineaţa. S-a bucurat. Mi-a spus că este foarte fericit. A doua zi s-a întâmplat nenorocirea. Din februarie nu trece o zi fără să nu mă gândesc la el... Şi nu cred că voi mai întâlni vreodată un băiat ca el.