Oltchim, laboratorul performanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inginer biochimist de meserie, Ioan Gavrilescu conduce de 32 de ani gruparea vâlceană. Ascensiunea echipei de handbal către elita Europei este strâns legată de istoria combinatului din localitate.

Actuala galaxie de vedete de la Oltchim a fost creată în urmă cu trei decenii în laboratoarele uneia dintre celei mai mari uzine din ţară. Printre epubrete, pahare Berzelius şi creuzete s-a pus la cale un proiect ambiţios menit să tranforme o micuţă grupare de provincie într-o forţă pe plan european. „Alchimistul" este Ioan Gavrilescu, cel mai longeviv preşedinte din sportul românesc după Jean Pădureanu (Gloria Bistriţa).

Originar din Focşani, acesta se angaja în 1972 la secţia de epurare biologică a combinatului. L-am însoţit într-o zi pe Ioan Gavrilescu într-o vizită la primul lui loc de muncă. „Este prima dată când revin aici după ce am ieşit la pensie, în 2001", recunoaşte melancolic şeful „galacticelor".

Timpul pare să fi stat în loc aici. De la utilaje până la pereţi şi birouri, totul pare să aibă o istorie în sine. De altfel, majoritatea pomilor din curtea secţiei au fost plantaţi în urmă cu mulţi ani chiar de către Ioan Gavrilescu.

Facem apoi un scurt popas la secţia Utilităţi, acolo unde preşedintele semifinalistei Ligii Campinilor a lucrat timp de peste un sfert de secol. Este încă recunoscut de oameni, chiar şi de către cei tineri, cu toate că nu a mai trecut pe aici de peste un deceniu.

Probleme în „epoca de aur"

În anii de pionierat ai handbalului în Râmnicu Vâlcea, prim-secretar la judeţ era Teodor Coman, fost ministru de interne. Acesta a sprijinit puternic echipa de handbal prin relaţiile sale şi tocmai acest lucru a dus la demiterea sa de către şefii partidului comunist.

„Era foarte simpatizat de oameni, clubul avea şapte echipe în Divizia A la diverse ramuri sportive. Aproape 4.000 de suporteri i-au scandat numele în Sala Traian înaintea finalei Cupei IHF din 1984, iar la vremea respectivă nu era voie să scandezi decât «numele conducătorului iubit». După o săptămână de la acest eveniment a fost demis", rememorează Ioan Gavrilescu.

Plătit cu doar 400 de lei

Pentru că a jucat baschet de performanţă în perioada junioratului, inginerul Gavrilescu era numit pe 8 noiembrie 1978 la conducerea grupării sportive. „Am acceptat doar cu condiţia să mi se dea mână liberă să fac o echipă de jocuri sportive care să poate deveni o forţă în România şi în Europa. Am ales handbalul feminin în detrimentul altor ramuri pentru că oamenii iubesc mai mult golul şi pentru că aici nu existau Steaua şi Dinamo", povesteşte preşedintele Oltchimului.

Timp de aproape un deceniu, Ioan Gavrilescu a primit doar 400 de lei indemnizaţie pentru munca sa la echipa de handbal. Nu s-a îmbogăţit din sport la fel ca patronii din fotbal, dar nu regretă nicio clipă că şi-a folosit timpul liber pentru a îşi îndeplini menirea.

„Cheia succesului nostru stă în seriozitate. Combinatul a avut mereu la conducere oameni care au susţinut echipa de handbal. Nu am păcălit pe nimeni, am fost credibili din toate punctele de vedere şi, din acest motiv, celei mai bune jucătoare din România s-au înghesuit de-a lungul anilor să joace la Râmnicu Vâlcea. Acum suntem foarte aproape să ne îndeplinim visul, să jucăm o finală de Liga Campionilor!", spune mândru Ioan Gavrilescu, care a primit recent un tort cadou din partea jucătoarelor cu ocazia împlinirii vârstei de 69 de ani.

Istoria în cifre a echipei

- 15 titluri de campioană naţională
- 13 Cupe al României
- A terminat de 26 de ori pe podiumul primei divizii
- Cupa IHF 1984 şi 1989
- Supercupa Europei 1984 şi 2007
- Cupa Cupelor 2007
- Finalistă Cupa Cupelor 2002
- Semifinalistă Cupa Campionilor 1990 şi 1992
- Semifinalistă Liga Campionilor 2009 şi 2010
- Echipa s-a mai numit "Chimistul", "Sodistul" şi „Proiectantul"
- A avut 16 antrenori principali
- Este singurul club profesionist din România

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite