Oltchim, la doar un gol de calificare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După victoria cu 31-27 din meciul tur cu Zvezda Zvenigord, Oltchim s-a duelat ieri, din nou, în Liga Campionilor, cu „tancurile ruseşti” ale fiorosului antrenor Evgheni Trefilov.

„Galacticele” din Vâlcea aveau nevoie doar de un rezultat de egalitate pentru a obţine calificarea matematică în primele opt echipe din Europa, cu două etape înainte de final.

Obiectivul părea realizabil după cum a decurs partida în debutul ei. Jocul bun al extremelor şi angajările excelente pe semicerc pentru pivotul Ionela Gâlcă (foto) ne-au adus un avantaj nesperat în minutul 11, scor 6-3.

Pe fondul superiorităţii fizice, Zvezda s-a instalat însă apoi treptat la cârma partidei şi s-a distanţat chiar la 23-19 în minutul 45. Din cauza jocului plin de durităţi al gazdelor, Roxana Gatzel Han s-a ales cu nasul spart de către portăriţa Inna Suslina (min. 50).

Cu extrema Adriana Nechita în mare formă, marcatoare a şase goluri, la fel ca şi Gâlcă, Oltchim a egalat totuşi în inferioritate în minutul 53, scor 22-22.

Finalul a fost dramatic. Adina Meiroşu a ratat singură cu Suslina, iar Zvezda a învins cu scorul de 27-26. ''

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite