Neagu: "Am muncit mult pentru finală!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu
Cristina Neagu

Interul stânga al Oltchimului, desemnată cea mai bună tânără jucătoare din lume, spune în programul oficial al meciului retur cu Viborg că ea şi colegele ei vor juca finala ca pe meciul vieţii pentru a-şi îndeplini visul.

Cristina, ce înseamnă pentru tine să joci finala Ligii?
E o senzaţie unică pe care am trăit-o după meciurile cu Gyor. Să joci de la o vârstă atât de fragedă şi la primul sezon de Ligă finala e ceva nemaipomenit. Majoritatea fetelor au aşteptat întreaga carieră să ajungă aici şi eu am avut fericirea să ajung din prima.

Vă gândeaţi la început că ajungeţi aici?
Obiectivul clubului a fost acela de a juca finala. Am sperat că o să-l realizăm, am muncit mult. Am început mai greu, dar meciurile au trecut, rezultatele au venit o dată cu înaintarea în competiţie, ne-am gândit şi la finală.

Care meci din cele de până acum ţi-a rămas în minte?
Cred că dubla cu Gyor, deşi eu cred că am făcut cel mai bun meci de până acum cu Viborg, în grupe. Nu asta este însă important. E foarte bine când câştigă echipa. La fiecare meci ies în evidenţă una-două jucătoare, dar degeaba eu mă diferenţiez şi dau o sută de goluri dacă echipa pierde cu 101 la 100.

Cum crezi ca va fi meciul retur cu Viborg?
Foarte greu. Oltchim şi Viborg sunt două echipe apropiate valoric. Meciul se va juca până la cel mai mic detaliu. Noi, vă promit, vom juca, înainte de toate, cu sufletul. Vrem să câştigăm trofeul. Va fi greu, dar nu imposibil. Pentru asta ne pregătim zi de zi, să trăim fericirea maximă la finală.

Suporterii vor fi aproape de voi şi la  Bucureşti. Crezi că se va egala atmosfera de la Vâlcea?
Suporterii noştrii de la Vâlcea, care ştiu să facă o atmosferă minunată, vor veni şi la Bucureşti. Sunt oameni deosebiţi care ne-au însoţit în toate deplasările, din Spania până în Rusia, din Austria până în Danemarca. Lor vrem să le mulţumim pentru evoluţiile noastre.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite