Naţionala de handbal, blocată în Germania din cauza ninsorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de handbal feminin a României, care trebuia să revină cu avionul în România joi în jurul prânzului, după meciurile amicale susţinute în Germania, este blocată din cauza vremii nefavorabile, cursele aviatice fiind anulate până diseară.

Antrenorul echipei naţionale, Radu Voina a declarat că lotul este blocat în Germania, avioanele fiind reţinute la sol. "Aici e iarnă adevărată, nu glumă! Trebuia să plecăm la ora 9.00 în această dimineaţă, via Paris, dar avioanele nu se pot ridica din cauza gheţii, care se formează. Au anulat zborul, iar acum tot ce ştim e că mai avem o variantă deseară, la ora 19.00, cu escală la Praga. De acolo, vom vedea la ce oră putem zbura spre ţară, probabil vom ajunge doar târziu acasă, la noapte", a spus Voina.

Handbalistele naţionalei ţării noastre au susţinut patru meciuri amicale în ultima săptămână, două la turneul de la Paris, pe care l-au şi câştigat (29-25 cu Croaţia şi 32-26 în finala cu Suedia), iar alte două în Germania, cu echipa ţării gazdă (27-31 în primul, respectiv 31-30, în cel de-al doilea).

După revenirea în ţară, jucătoarele vor avea două zile libere, urmând ca duminică să participe la conferinţa de presă oficială, dinaintea plecării spre CE din Danemarca şi Norvegia. Echipa tricoloră va pleca în 6 decembrie spre Danemarca, la Aalborg, şi va disputa meciurile din grupa A preliminară, după următorul program:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite