Naţionala României a învins pentru Marian Cozma
0
Handbaliştii tricolori s-au ţinut de promisiune. Au făcut un meci bun şi au învins cu 31-30 reprezentativa Ungariei în amicalul disputat, sâmbătă, la Oradea. Au făcut acest lucru în memoria lui Marian Cozma. Handbaliştii români au jucat cu gândul la Marian şi au reuşit să învingă la un gol (31-30) una dintre cele mai bine cotate naţionale din lume.
Începutul amicalului cu Ungaria i-a prins pe handbaliştii români pe picior greşit. Aveau să treacă aproape 5 minute până când tricolorii înscriau primul gol. Adversarii lor aveau deja un avans de două goluri. Până la pauză, handbaliştii conduşi de pe margine de Petru Ghervan şi Sorin Toacsen au reuşit să preia conducerea, însă doar pentru puţin timp. Primul mitan s-a încheiat la egalitate, 18-18.
Mobilizare maximă
În repriza a doua, tricolorii au fost surclasaţi de multe ori. Cu Nikola Eklemovici şi Marko Krivokapici în formă de zile mari, ungurii s-au desprins şi la trei goluri, 24-21. Purtaţi parcă spre victorie de publicul orădean, dar şi de către Petre Cozma, tatăl lui Marian, handbaliştii noştri au revenit spectaculos.
Au obţinut victoria în ultima secundă de joc, graţie unui gol înscris în poarta goală. „S-au mobilizat extraordinar şi au luptat până în ultima secundă. Atitudinea cu care au abordat jocul a fost fantastică. Îi simţim lipsa lui Marian şi am câştigat pentru el. Trebuie să avem aceeaşi tărie şi în partidele următoare” a declarat, pentru „Adevărul Sporturi“, secundul naţionalei, Petru Ghervan.

“Ne cunoaştem foarte bine şi am fost o echipă. Astăzi am câştigat pentru Marian”, a spus la finalul meciului interul stânga Alin Şania. Însă cel mai emoţionat a fost Petre Cozma, tatăl handbalistului a cărui carieră s-a sfârşit crunt la 8 februarie 2009, la Veszprem. “Am pierdut un copil, dar am câştigat o mie, iar printre ei sunt şi jucătorii maghiari. Toate cele 61 de goluri au fost pentru fiul meu, nu numai cel al victoriei. Vă mulţumesc din suflet”, a spus, cu lacrimi în ochi, tatăl lui Marian Cozma.
Cele două reprezentative se vor duela şi în luna octombrie, în cadrul Cupei Panonia, turneu care se va desfăşura în Ungaria.
Nikola Eklemovici: „Marian este mereu împreună cu noi“
Nikola Eklemovici, unul dintre oamenii de bază ai naţionalei Ungariei, fost coechipier cu Marian Cozma la Veszprem, ne-a spus la finalul partidei: “Fotografia lui Marian este în vestiarul clubului din Veszprem. Pentru orice victorie, Marian se bucură alături de noi. El este mereu cu noi. Dacă Marian ar fi fost în teren, meciul ar fi fost mult mai greu”.