Narcisa Lecuşanu: „Naţională avem, sălile ne lipsesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele FRH,Cristian Gaţu,este cel care a propus-o pe Narcisa Lecuşanu ca director al loturilor naţionale feminine Foto: Marian Iliescu
Preşedintele FRH,Cristian Gaţu,este cel care a propus-o pe Narcisa Lecuşanu ca director al loturilor naţionale feminine Foto: Marian Iliescu

Narcisa Lecuşanu a acceptat provocarea de a ocupa un post de manager în Federaţie. Vicecampioana Europei cu Oltchim visează ca România să găzduiască cât mai curând CE sau CM la handbal. La nici trei luni după ce s-a retras de pe teren, fostul inter a debutat cu succes în noul său rol, de director al loturilor naţionale feminine de handbal.

Din noua postură, ea a condus delegaţia României la Cupa Mondială, unde fostele colege de lot şi-au apărat trofeul cucerit anul trecut.

„Adevărul Sport": Emoţiile au fost mai mari acum, când priveai meciurile din tribună?

Narcisa Lecuşanu: Nu cred că au fost mai mari. Emoţii ai şi atunci când eşti jucătoare şi stai pe banca de rezervă. Pentru mine, rolul pe care îl îndeplinesc acum reprezintă o nouă provocare. Şi sper să fac faţă.

În Danemarca ai participat şi la Congresul Federaţiei Europene de Handbal. Cum ai fost primită?

Frumos, ca de obicei. Ei credeau că încă mai joc la naţională. S-au bucurat când au aflat că sunt director la loturile feminine ale României. Mi-au urat succes. S-au oferit chiar să-mi acorde sprijinul lor, în caz că voi avea nevoie de ajutor.

Colaborează bine cu oamenii din FRH

Cine ţi-a propus să lucrezi în federaţie?

Domnul preşedinte Cristian Gaţu mi-a făcut această ofertă şi nu am putut s-o refuz. Îi mulţumesc pentru încrederea acordată şi sper ca împreună să ne îndeplinim visul nostru de a organiza în ţara noastră Mondialele sau Europenele, la masculin sau feminin. Sper ca într-o zi, cât mai curând posibil, să existe infrastructura necesară. Şi mă refer la săli, în primul rând.

Cum colaborezi cu domnul Macovei? Aţi lucrat împreună la Skopje, la naţională. Tu - ca jucătoare, dumnealui - ca antrenor.

Foarte bine. Pot spune că este unul dintre oamenii care mă sprijină foarte mult. Recunosc că am multe de învăţat şi vreau să fac totul foarte bine. Domnul Macovei face parte şi din structurile EHF. E cunoscut acolo.

Ai jucat la cluburi profesioniste, bine organizate. Ai de unde să te inspiri.

O federaţie de handbal este ceva mult mai complex decât un club. Nu le putem compara. La o echipă de club, jucătoarele se pregătesc împreună, la naţională ele vin de la cluburi diferite. Sunt alte probleme de rezolvat pe parte administrativă.

Cum este să colaborezi cu domnul Radu Voina din postura de manager al naţionalei?

Nu există probleme. Este un domn. Rolul meu este să fac în aşa fel încât fetele să se poată antrena şi evolua la nivel înalt.

„Nu oricine bate Norvegia de două ori"

Echipa a avut evoluţii remarcabile la Cupa Mondială. Unii au subliniat că este vorba despre o competiţie amicală...

Nu cred că ar fi corect să diminuăm meritele fetelor. Ele au învins de două ori Norvegia. Nu poate fi vorba despre o întâmplare.

Ce crezi despre intenţia Ionelei Stanca de a se retrage de la naţională?

Ionela este o jucătoare valoroasă. Naţionala are nevoie de ea, însă, dacă va decide că e mai bine să se retragă, eu îi voi respecta decizia. Şi mie mi-au spus mulţi că mai pot juca handbal. Eu am considerat însă că e momentul să mă retrag din cauza unor probleme mari la genunchiul piciorului de bătaie. Cunoşti motivul pentru care Ionela se gândeşte la retragere (n.a. - soţul ei, rugbistul Răzvan Stanca, a găsit un contract în Franţa).

Dintre jucătoarele tinere care au participat la Cupa Mondială, pe cine ai remarca?

Vreau mai întâi să mulţumesc întregii echipe pentru dăruirea şi modul exemplar în care a abordat fiecare meci. Cristina Neagu e tânără, dar poate fi socotită o handbalistă consacrată. Dintre reprezentantele noului val mi-au plăcut Magdalena Paraschiv, care s-a aflat la primul turneu important, şi Melinda Geiger.

„Lecuşanu e un nume în handbalul mondial"

Preşedinte al FRH, Cristian Gaţu, a decis numirea Narcisei Lecuşanu ca director la loturile feminine. „Am avut o listă cu cinci nume de handbaliste. În final, am ales-o pe ea. Lecuşanu este un nume în handbalul mondial. Nu mai are nevoie de prezentare. O cunoaşte toată lumea. În plus, vorbeşte trei limbi străine. A fost la congresele forului mondial, cu Mihai Marinescu, şi european, cu Bogdan Macovei. Ca director, Lecuşanu asigură tot ceea ce înseamnă organizare. În Danemarca, la Cupa Mondială, a condus delegaţia României şi s-a descurcat perfect", ne-a declarat dublul campion mondial, care a adăugat că în curând va fi numit un director şi la loturile masculine. Şi tot dintre foştii mari jucători.

"Luminiţa Dinu ştie mult handbal. A acumulat experienţă ca jucătoare. Acum se află într-o postură diferită, cea de antrenor. Fetele au multe de învăţat de la ea."
Narcisa Lecuşanu director loturi feminine

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite