La Vâlcea vine „zeul“ handbalului din Ungaria!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peter Kovacs, noul tehnician al „galacticelor“, este considerat cel mai mare jucător din istoria handbalului masculin din ţara vecină. Este câşti­gă­tor al Cupei Campionilor Europeni cu Honved Budapesta în 1982. S-a format apoi ca antrenor în handbalul german.

Oltchim se luptă în acest sezon pentru trofeul Ligii Campionilor cu un tehnician maghiar la timonă, care se poate lăuda că a cucerit ca jucător cel mai important titlu la nivelul echipelor de club. Un personaj anonim pentru mulţi dintre iubitorii handbalului din România, Peter Kovacs este o adevărată legendă în Ungaria. A evoluat peste două decenii pentru naţionala maghiară, pentru care a adunat 323 de selecţii.

În această perioadă a participat la cinci Campionate Mondiale şi la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, făcând parte din generaţia care a cucerit argintul la CM 1986 (cea mai bună performanţă a naţionalei masculine a Ungariei). Kovacs a evoluat timp de mai multe sezoane şi în Bundesliga, cel mai puternic campionat din lume. Tot acolo s-a format ca tehnician, şcoala germană de antrenori punându-şi profund amprenta asupra metodelor sale tehnico-tactice.

Un personaj influent în lumea arbitrajului

Un tehnician foarte respectat pe plan european, Peter Kovacs are avantajul de a lucra la Oltchim şi cu două foste eleve ale sale de la Dunaferr, portăriţa Paula Ungureanu şi interul Gabriella Szucs. Ultima şi-a prelungit de curând contractul cu gruparea vâlceană şi îl va ajuta probabil pe conaţionalul său să se acomodeze repede cu viaţa de pe plaiurile mioritice. Un alt aspect interesant este acela că Peter Kovacs a făcut parte vreme de aproape un deceniu din Comisia de Arbitri a Federaţiei Internaţionale de Handbal, relaţiile sale la acest nivel fiind utile campioanei României în confruntările din cupele europene.

Soarta ucrainencelor, în mâinile lui

Două jucătoare cu apariţii doar sporadice în prima garnitură a Oltchimului în sezonul trecut, ucrainencele Rehina Şimkute şi Olga Vaşciuk ar putea părăsi România în intersezon. Cele două sunt curtate intens de ruşii de la Rostov, iar conducerea clubului este tentată să le dea drumul din cauza salariul exagerat raportat la prestaţiile lor.

"Dacă antrenorul va decide că are nevoie de ele, vor rămâne, dacă nu, probabil vor pleca", a afirmat tranşat preşedintele Ioan Gavrilescu. Cea de-a treia ucraineancă din lotul Oltchimului, masiva Anastasia Pidpalova (1,92 metri) are şanse ceva mai mari să continue la Râmnicu Vâlcea.

Situaţia transferurilor

După ce a ratat in extremis transferul Oxanei Koroleva (Zvezda Zvenigorod) deoarece Evgheni Trefilov, selecţionerul Rusiei, a ameninţat-o pe aceasta cu neconvocarea la echipa naţională în cazul unui răspuns afirmativ la oferta Oltchimului, gruparea vâlceană se află încă în negocieri cu două jucătoare de mare calibru: norvegianca Kristine Lunde (campioană olimpică, triplă campioană europeană şi dublă câştigătoare a Ligii Campionilor cu Viborg) şi brazilianca Alexandra do Nascimento, locul 2 în topul golgheterelor în sezonul trecut al Ligii Campionilor. "Nu am primit încă niciun răspuns din partea lor. Mai aşteptăm puţin", ne-a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.

Profil Peter Kovacs

Palmares ca jucător

Născut la 28 august 1959, Budapesta
- Câştigător al Cupei Campionilor cu Honved Budapesta în 1982.
- Sextuplu campion al Ungariei cu Honved.
- A evoluat în Bundesliga la Dortmund, Groswalstadt şi Tusem Essen.
- A participat la cinci ediţii ale Mondialelor.
- Cel mai bun jucător la Mondialele din 1978.
- Finalist la CM cu naţionala Ungariei în 1986.
- A participat la trei Olimpiade (1976, 1980 şi 1988).
- A fost selecţionat de patru ori în echipa lumii.
- Are 323 de prezenţe în tricoul Ungariei.
- Ales cel mai bun handbalist al secolului trecut în Ungaria.

Palmares ca antrenor

- Şi-a început cariera de tehnician în Germania.
- Între 1998 şi 2003 a fost antrenorul naţionalei de junioare a Ungariei cu care a cucerit argintul la Campionatul Mondial.
- A fost de trei ori vicecampion al Ungariei cu Pick Szeged, cu care a câştigat Cupa Ungariei în 2006.
- A condus pe Dunaffer în sezonul 2006-2007.
- Între 1995 şi 2005 a fost director tehnic la Federaţia Maghiară de Handbal.
- Între 1996 şi 2005 a fost membru în Comisia de Arbitri a Federaţiei Internaţionale de Handbal.
- A fost selecţionerul naţionalei feminine a Turciei înainte să vină la Oltchim.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite