Handbal/Tricolorele au pierdut primul amical cu Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, vineri, în deplasare, de reprezentativa similară a Serbiei, cu scorul de 32-25, în primul meci amical din cele două programate în ţara vecină.

Echipa naţională a susţinut şi un stagiu de pregătire, la invitaţie federaţiei sârbe, urmând ca duminică să susţină un al doilea meci amical, iar apoi să revină în ţară.

În stagiul şi meciurile amicale din Serbia au fost testate mai multe jucătoare din lotul lărgit, antrenorul Radu Voina precizând că a profitat de faptul că echipa României nu va juca meciuri de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din luna decembrie.

Tricolorele s-au calificat direct la turneul final din Brazilia, datorită medaliilor de bronz obţinute la CE din 2010.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite