HANDBAL: Reşiţa a învins Suceava în avanpremiera Cupei Challenge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UCM Reşiţa a învins Universitatea Suceava cu scorul de 37-30 (21-10), într-un meci disputat marţi în devans pentru etapa a 25-a a Ligii naţionale de handbal, joc care a prefaţat şi confruntarea dintre cele două echipe în finala Cupei Challenge.

Cei mai eficienţi jucători de la gazde au fost Stan şi Vaidasigan cu câte 5 goluri, în timp ce de la moldoveni s-a remarcat Gavriloaie cu 6 goluri.

UCM Reşiţa şi CSU Suceava se vor întâlni şi în finala Cupei Challenge, fiind o premieră pentru handbalul românesc. Primul meci din cadrul finalei se va juca pe terenul celor de la UCM Reşiţa, la data de 23 sau 24 mai, urmând ca returul să se joace o săptămână mai târziu, la Suceava.

Celalalte meciuri din etapa a 25-a a Ligii Naţionale masculine sunt programate marţi şi miercuri.

Dacă HCM Constanţa nu va pierde meciul de pe teren propriu cu Poli Izometal Timşoara, de miercuri, va cuceri titlul de campioană a României cu o etapă înainte de finalul sezonului.

Clasament:

1. HCM Constanţa 40p (24 meciuri),

2. UCM Reşiţa 39p (25m),

3. Dinamo 36p (24m).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite