Gaţu: „Fetele aşteaptă un semn“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elisei şi colegele ei nu se bucură de sprijinul politicienilor
Elisei şi colegele ei nu se bucură de sprijinul politicienilor

Deşi România s-a calificat în semifinale, niciun înalt oficial nu şi-a anunţat prezenţa, determinând dezamăgirea  preşedintelui FRH. În timp ce regele Norvegiei a susţinut frenetic naţionala ţării sale din tribune, tricolorele vor fi sprijinite la meciul din semifinale doar de câţiva fani şi de familie.

„După mult timp sunt fericit că putem aduce o bucurie românilor. Dacă mă bucur pentru ceva în acest moment este pentru că fetele şi-au câştigat respectul celor din ţară", spunea Radu Voina după victoria cu Muntenegru care ne-a asigurat calificarea în semifinalele Campionatului European. Succesul a produs într-adevăr o explozie de bucurie şi mii de mesaje de încurajare din partea suporterilor au curs către Neagu&Co.

„Din păcate, nu m-a sunat nimeni şi de sus. Fetele ar trebui susţinute şi de cineva din conducerea statului! Aşa mi se părea normal, atât timp cât fetele au adus onoare ţării. Nu e treaba mea să-i chem aici", a declarat Cristian Gaţu pentru „Adevărul".

Preşedintele FRH este nemulţumit şi de faptul că momentan nu le poate promite o recompensă concretă jucătoarelor din lipsă de fonduri. „Fetele merită să fie răsplătite pe măsura valorii lor. Sper ca unii să se simtă şi să ne ajute cu bani dacă va fi nevoie", a mai completat fostul campion mondial.

Ieri a fost zi de odihnă

După epuizantul meci contra Muntenegrului, selecţionerul Radu Voina a decis să le dea ieri liber jucătoarelor. Majoritatea tricolorelor au profitat de ocazie şi s-au plimbat prin Herning, cumpărând suvenire pentru cei dragi. „A fost un consum nervos imens pentru toată lumea şi era nevoie de puţină deconectare", a explicat Gaţu.

Vrem răzbunare cu Rusia

România întâlneşte, azi, reprezentativa Rusiei, în ultimul meci din faza grupelor principale. Deşi scorul acestei partide nu mai poate schimba nimic în ecuaţia calificării, tricolorele vor totuşi să profite de momentul de criză al campioanelor mondiale en-titre şi să scape astfel de coşmarul ex-sovietic: Rusia ne-a învins în semifinale la CM 2007, în finală la CM 2005 şi în finala mică la CE 2000. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite