Florin Nicolae: „Să rămânem cu capul pe umeri!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Nicolae: „Să rămânem cu capul pe umeri!“
Florin Nicolae: „Să rămânem cu capul pe umeri!“

Florin Nicolae spune că succesul HCM-ului cu Montpellier, scor 37-33, îi obligă pe constănţeni să repete prestaţia şi în celelalte meciuri din Ligă. Victoria handbaliştilor vine la cinci ani (2004) după o altă partidă excepţională făcută de HCM, tot în grupele Ligii, în faţa celor de la Barcelona, catalanii câştigând atunci trofeul.

La Buzău, în faţa unei săli arhipline, handbaliştii de la HCM Constanţa au izbutit aseară o evoluţie entuziasmantă, în a doua etapă a Grupei A a Ligii Campionilor, contra francezilor de la Montpellier, una dintre pretendentele la titlu, scor 37-33.
„Sperăm ca următoarea victorie să nu se petreacă peste alţi cinci ani.

VEZI AICI FILMUL MECIULUI CU FINAL DE INFARCT

Punctele cu Montpellier vor intra în calcul, dar nu sunt decisive pentru calificare. Suntem abia la început. Trebuie să rămânem cu capul pe umeri, picioarele pe pământ şi nu cu nasul pe sus”, a spus Florin Nicolae, unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei constănţene, care a continuat: „Cu Barcelona a fost o euforie. Acum e cu totul altceva. Mă bucur, dar nu atât de mult deoarece ne aşteaptă o perioadă foarte încărcată şi foarte grea atât în campionatul intern, cât şi în competiţiile internaţionale. Această victorie ne obligă să câştigăm partidele pe care le vom susţine în continuare”. 

În partida contra formaţiei franceze, cei mai buni marcatori ai campioanei României au fost: Schuch (9 goluri), urmat de Csepreghi (7), Buricea (6) şi Nicolae (5). Pentru francezi, cele mai multe goluri au fost reuşite de Nikola Karabatici, care a „spart” poarta constănţenilor de cinci ori.

URMARESTE INREGISTRAREA COMPLETA A PARTIDEI

În primul meci din Grupa A, HCM Constanţa a fost învinsă, la Buzău, cu scorul de 26-23, de spaniolii de la Pevafersa Valladolid. Următorul meci al formaţiei constănţene va avea loc la 17 octombrie, cu ungurii de la Pick Szeged, tot pe teren propriu.

În etapa a doua, în Grupa A a Ligii Campionilor mai sunt programate meciurile: Pick Szeged - PAOK Salonic (sâmbătă) şi Pevafersa Valladolid - Chekhovskie Medvedi (duminică). 



Clasamentul Grupei A

1. Montpellier    2    79-57     2p
2. Valladolid    1    26-23     2p
3. Constanţa     2    60-59    2p
4. Ce. Medvedi     1     32-32    1p
5. Pick Szeged    1    32-32    1p
6. P. Salonic    1    20-46    0p.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite