Duel interstelar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltchim Râmnicu Vâlcea dă piept cu Viborg duminică, de la ora 18.30, în „Sala Traian“, în manşa întâi a semifinalelor Ligii Campionilor. „Galacticele“ de la Oltchim se vor confrunta pentru un loc în finală cu o formaţie daneză ce are în lot foarte multe campioane mondiale şi olimpice.

După calificarea în premieră pentru o formaţie românească în semifinalele Ligii Campionilor, Oltchim şi-a atins deja obiectivul trasat la începutul sezonului.

Cu toate acestea, niciun iubitor al handbalului din România nu îndrâzneşte să se gândească că visul frumos s-ar putea termina aici.

Sorţii ne-au hărăzit în penultimul act al competiţiei puternica grupare daneză Viborg, cea mai bogată echipă de handbal feminin din lume. Câştigătoare a Ligii Campionilor din 2006, campioana Danemarcei dispune de un lot garnisit cu foarte multe vedete internaţionale.

“Este adevărat că handbalul are multă tradiţie în Danemarca, dar nu aş pune mai prejos Vâlcea decât Viborg din acest punct de vedere. Suntem o forţă în Europa şi nu trebuie să ne speriem de nimeni. Pentru a ne califica în finală, fetele trebuie să evolueze însă ca nişte războinice timp de 60 minute”, subliniază Andrei Luca, preşedintele secţiei de handbal a clubului Oltchim.

Oltchim s-a mai duelat cu Viborg de şase ori dealungul istoriei, cele două combatante împărţindu-şi în mod egal victoriile. Vâlcencele au totuşi un ascendent moral asupra nordicelor, graţie dublului succes din ediţia trecută a grupelor Ligii Campionilor, 33-20 la Vâlcea şi 33-31 la Viborg.

Şanse egale

Antrenorul Radu Voina nu concepe însă ca elevele sale să se considere favorite în faţa danezelor. “Avantajul terenului propriu este unul relativ când joci cu o echipă nordică. Handbalistele de la Viborg sunt obişnuite deja să evolueze în faţa unui public numeros şi ostil. Trebuie să tratăm fiecare fază cu maximă seriozitate pentru că orice punct contează. Calificarea se va juca în două manşe indiferent de rezultatul de la Vâlcea”, explică tehninicanul Oltchimului şi al echipei naţioanale a României.

Viborg nu va putea conta în acest meci pe superstarul Bojana Popovic, accidentată până la finalul sezonului, dar o va avea în teren pe germanca Grit Jurack, golghetera actualei ediţii a Ligii Campionilor cu 95 de reuşite.

image

Suntem o forţă în Europa şi nu trebuie să ne speriem de nimeni.

image


Andrei Luca
preşedintele secţiei
de handbal Oltchim

Vărzaru, o ameninţare pentru românce

Aflată la al patrulea sezon la Viborg, Cristina Vărzaru este una dintre piesele de baza ale echipei pregătite de Jakob Vestergaard. Dublă campioană în Danemarca (2006 şi 2008), extrema dreapta a naţionalei României se poate lăuda şi cu câştigarea Ligii Campionilor în sezonul 2005 – 2006.

După două sezoane în care a fost deseori accidentată, Vărzaru (29 ani) se află în mare formă în acest an. Fosta jucătoare a Oltchimului a marcat 42 goluri pentru Viborg în cea mai puternică competiţie intercluburi şi se anunţă un pericol real pentru poarta celei mai bune prietene a sale, Luminiţa Huţupan Dinu. “Şansele sunt egale. E greu de dat un pronostic la acest nivel”, s-a mulţumit să declare diplomatic Cristina Vărzaru.

Extrema dreaptă de la Viborg are în palmares trei titluri de campioană naţională a României cu Oltchim şi a evoluat în finala Cupei Cupelor pierdută de vâlcence în 2002 în faţa rusoaicelor de la Lada Togliati.

image


Cristina Vărzaru (la minge), o adversară periculoasă  Foto: EPA

Citiţi mai multe in artioclele:

„Am să le rup din nou plasa celor de la Viborg!“

Fostele glorii ale Oltchimului au devenit „fotbaliste“!

Oltchim, o poveste de succes

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite