Cristina Vărzaru: „Putem ajunge în semifinale!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Extrema tricolorelor este optimistă că România poate obţine o medalie la Mondiale. La fix zece ani după ce conducea naţionala de tineret către titlul mondial la Beijing, Cristina Vărzaru (30 de ani) revine cu mari aşteptări în China.

„Adevărul Sporturi": Cu ce gânduri abordezi acest Mondial? Este cea mai importantă competiţie din cariera ta?

Cristina Vărzaru: Nu aş spune asta pentru că poate vor mai urma şi altele dacă mă mai ţine genunchiul. Simt totuşi ceva special prin prisma faptului că avem o şansă bună să obţinem o mare performanţă. Privind la grupa iniţială şi la formaţiile pe care le putem întâlni apoi în runda principală, cred că putem ajunge în semifinale.

Cât contează pentru tine că ai fost aleasă căpitanul naţionalei României?

Ştiam că fetele au încredere în mine, mă bucură enorm acest lucru şi îmi dă un moral bun pentru competiţie. Nu este însă o sarcină uşoară pentru că fiecare are o personalitate diferită şi trebuie să am grijă să formăm un tot unitar pe teren şi în afara lui.

Vom juca primul meci la Mondiale, cel cu Chile, chiar de ziua ta, pe 5 decembrie.

M-am obişnuit deja pentru că toate turneele finale sunt în decembrie. Exceptând ultimii ani, când nu am mai putu veni la lot din cauza accidentărilor, mi-am serbat mai mereu ziua de naştere alături de fete şi e o atmosferă frumoasă. Bem şi noi un pahar de şampanie, mai mâncăm o bomboană. Oricum eu pot mânca multă ciocolată, pentru că la mine nu se vede (râde)...

Cum va fi viaţa în China pe durata acestui turneu final? Vei vizita obiectivele turistice din zonă?

Au trecut zece ani de când am fost ultima dată în China. Eram căpitanul naţionalei de tineret atunci şi am ieşit campioane mondiale. Mă gândesc că acesta este un semn bun (râde). De plimbări, nu cred că ne va arde totuşi prea mult pentru că nu vom avea prea mult timp liber la dispoziţie şi recuperarea după meciuri este extrem de importantă

Ai câştigat Liga Campionilor cu Viborg în acest an. Ţi-a dat încredere pentru acest Campionat Mondial?

Am avut într-adevăr un sezon excelent la echipa de club. Eu sunt mereu foarte optimistă din fire. Cu excepţia a câtorva tinere, majoritatea fetelor de la naţională au ajuns la maturitate. Media de vârstă este de 27 de ani, avem nişte ani de handbal în spate în care am învăţat destule, am trecut prin nişte competiţii la nivel înalt şi acest lucru contează.

Ai anunţat public că fetele nu vor mai citi presa în timpul competiţiei din China. Ce v-a determinat să luaţi această decizie?

Nu e vorba de emotivitate, dar cred că e mai bine să nu dăm apă la moară celor care ne critică nejustificat şi să ne canalizăm mai bine energia către ceea ce avem de făcut pe teren. Este o competiţie foarte importantă pentru toate fetele şi vrem să fim concentrate doar la joc. Vom avea totuşi o relaţie deschisă cu mass-media şi cu suporterii noştri.

Cât contează absenţa Valentinei Ardean-Elisei de lângă voi?

Alice ne lipseşte mult şi din păcate am pierdut-o apoi şi pe Camelia Balint. Sperăm să ne dozăm foarte foarte bine efortul şi să avem grijă la recuperare pentru că o nouă accidentare ne-ar pune ceva probleme.

Cum ai caracteriza grupa din care facem parte?

Avem un program bun, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Ne putem încălzi cu Chile şi Japonia pentru partida cu Ungaria. Dacă le batem şi pe maghiare, ne putem pregăti apoi mai în linişte pentru meciul cu Norvegia. Este foarte important să ne calificăm mai departe cu punctaj maxim din grupa iniţială.

Care ar fi contracandidatele noastre în lupta pentru o medalie?

Personal, cred că există şase, şapte echipe care au forţa să urce pe podium. Pe lângă favoritele clasice, aş adăuga Spania şi Brazilia. Ibericele au un joc mai ciudat, care nu ne convine nouă europenilor. Pentru mine chiar nu a fost o surpriză argintul lor de la Europene pentră că sunt o echipe care nu iau deloc piciorul de pe pedala de acceleraţie timp de 60 de minute. În schimb, Brazilia ar putea fi surpriza turneului.

Carieră şi performanţe

-Triplă campioană naţională cu Oltchim în 1999, 2000 şi 2002
-Campioană naţională cu Rapid în 2003
-Finalistă a Cupei Cupelor cu Oltchim în 2002
-Dublă câştigătoare a Ligii Campionilor cu Viborg (2006 şi 2009)
-Dublă campioană a Danemarcei cu Viborg (2006 şi 2008)
-Campioană europeană de tineret cu România în 1998
-Campioană mondială de tineret în 1999, desemnată "cea mai completă jucătoare" a turneului final
-Vicecampioană mondială de senioare în 2005
-Câştigătoare a Cupei Mondiale în 2009

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite