Cristina Neagu sau Bojana Popovici?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va întâlni astăzi, de la ora 17.45, Muntenegrul în grupa principală I a Campionatului European de handbal. Cine pierde, are şanse mici să mai joace în semifinale.

Naţionala de handbal feminin a României a învins aseară la Herning, reprezentativa similară a Croaţiei, scor 31-22 (14-12), în primul meci din grupa principală I, la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia. Neagu şi Manea, autore a câte şapte goluri, au fost principalele marcatoare ale României. Din păcate pentru noi, în acest meci s-a accidentat grav portarul Paula Ungureanu, aceasta având şanse mici să mai joace la acest european. În minutul 46, Paulei i-a „sărit" genunchiul stâng, după un gol al croatei Horvat. Meciul a fost întrerupt câteva minute, handbalista nereuşind să îşi revină, pentru a fi scoasă pe braţe în afara terenului.

Meciul decisiv, cu Muntenegru
Tot aseară, Muntenegru a învins Spania, scor 22-20, şi, la fel ca România, a adunat patru puncte în această grupă principală. Cele două naţionale se vor întâlni astăzi, de la ora 17.45 (în direct la TVR 2), iar cine pierde va avea şanse foarte mici să mai ajungă în semifinale. Întâlnirea de astăzi va pune faţă în faţă două handbaliste care se luptă pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lumii, Cristina Neagu şi Bojana Popovici. La acest Campionat European, ambele au marcat câte 26 de goluri şi sunt pe locul doi în topul golgheterilor. În schimb, românca stă mai bine la numărul de pase decisivie, 27, în timp ce adversara din Muntenegru se poate lăuda cu numai 11 astfel de reuşite. La casele de pariuri, România este considerată favorită. Astfel, elevele lui Radu Voina au o cotă de 1,6 la 1 pentru un succes în timp ce Muntenegru a primit o cotă de 2,6 la 1 pentru victorie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite