Antrenorul care s-a întors din Insulele Feroe pentru Bănie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Burcea în timpul unui antrenament cu echipa
Bogdan Burcea în timpul unui antrenament cu echipa

Bogdan Burcea, antrenorul fetelor de la SCM Craiova are un palmares de invidiat.

Craiovenul al cărui tată a fost timp de peste două decenii antrenorul Universităţii Craiova, a coordonat echipe din Grecia şi Insulele Feroe. Bogdan Burcea (39 de ani) şi-a început activitatea la vârsta de 24 de ani debutând pe banca echipei de handbal feminin Elpides Drama din Grecia. Se întâmpla în 2005, în primul sezon ca antrenor promovând echipa în prima ligă. În al doilea sezon echipa a terminat pe locul cinci, iar în al treilea a ajuns să joace în cupele europene.

Bogdan Burcea s-a întors în Craiova în 2000 pentru a antrena echipa de handbal feminin Daewoo Craiova, însă doi ani mai târziu s-a întors în Grecia. De data aceasta a ales să antreneze o echipă masculină, Panathinaikos Drama, alături de care a câştigat Cupa Greciei în sezonul 2002-2003. Cu aceeaşi echipă a ieşit vicecampion tot în sezonul respectiv. În 2003 avea să ajungă în Insulele Feroe, acolo unde a avut una dintre cele mai importante performanţe.

I-a scos campioni în doi ani

Prima echipă feroeză antrenată de Bogdan Burcea a fost Estranda Introtarfelag  STIF, alături de care a câştigat trei cupe şi de trei ori locul trei. Întoarcerea la handbal feminin avea să se întâmple în 2007, atunci când a preluat o echipă din liga a doua, Felagum Tjaldur. După un an la cârma echipei au reuşit să promoveze în prima ligă, iar în 2009 au devenit campioni ai Insulelor Feroe. Bogdan s-a întors în Craiova anul acesta, în luna mai revenind în forţă ca antrenor al fetelor de la SCM Craiova.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite