Anja Andersen: "Românii nu ştiu să gândească pe termen lung"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenoarea Anja Andersen, care a fost demisă, luni, de la Oltchim, a declarat, pentru presa daneză, că a fost surprinsă de această decizie, menţionând că cei de la Râmnicu Vâlcea nu sunt obişnuiţi să lucreze pe termen lung, acesta fiind şi motivul pentru care nu au câştigat Liga Campionilor.

"Da, m-a surprins decizia, însă nu sunt foarte afectată. Acum merg să cinez împreună cu nişte prieteni pe care mi i-am făcut aici", a spus Anja Andersen pentru ekstrabladet.dk, care notează că antrenoarea daneză părea senină şi chiar a râs în timpul discuţiei telefonice.

Sursa citată notează că oficialii clubului Oltchim au susţinut că Anja Andersen avea ca obiectiv câştigarea Ligii Campionilor, însă fosta sportivă daneză susţine că înţelegerea era cu totul alta. "Am acceptat acest acord pe premisa că este vorba de o înţelegere pe termen lung. I-am întrebat dacă vor să câştig Liga Campionilor în acest an sau dacă vor să creez o echipă competitivă. Mi-au spus că obiectivul este să fac din Oltchim o formaţie puternică. Nu aş fi acceptat dacă nu era vorba de asta", a spus Andersen.

Antrenoarea daneză a mai spus că cei de la Oltchim nu sunt obişnuiţi să gândească "pe termen lung". "Nu sunt obişnuiţi să gândească pe termen lung. Probabil de aceea nu au câştigat niciodată Liga Campionilor. A fost interesant să fiu atât de aproape de un club din Europa de Est. Niciodată nu am mai văzut ca nişte jucătoare să progreseze atât de mult într-o perioadă scurtă de timp. Mi-a fost greu să-mi iau la revedere de la ele", a mai spus daneza.

Anja Andersen a fost numită în data de 3 februarie în funcţia de antrenor al echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, înlocuindu-l pe ungurul Peter Kovacs. Această schimbare de pe banca tehnică a campioanei României s-a produs cu trei zile înaintea debutului în grupele principale ale Ligii Campionilor.

Gruparea vâlceană a obţinut, cu Anja Andersen pe bancă, două victorii şi două înfrângeri în grupele principale ale Ligii Campionilor: Oltchim - Buducnost scor 21-20, Itxaco - Oltchim, scor 26-25, Oltchim - Krim Ljubliana, scor 31-27 şi Oltchim - Itxaco, scor 22-25.

După patru meciuri disputate în prima grupă principală, Oltchim se clasează pe locul al treilea, cu patru puncte, fiind devansată de Itxaco (6 puncte) şi de Buducnost (4 puncte).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite