„Tricolorele“ dau ultimul asalt către Europene!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de handbal feminin a României dispută în această săptămână ultimele două meciuri din preliminariile pentru Campionatul European din 2010. Deşi elevele lui Radu Voina nu pot avea teoretic probleme în faţa unor adversare modeste, oboseala din acest sezon şi lipsa de concentrare ne pot fi fatale.

După încheierea sezonului intern, reprezentativa României de handbal feminin s-a reunit la Râmnicu Vâlcea în vederea pregătirii ultimelor partide din preliminariile Campionatului European din 2010, cu Portugalia şi Elveţia.

Cu gândul la vacanţa binemeritată, "tricolorele"  s-au antrenat intens sub privirile selecţionerului Voina, care încerca să le menţină în formă pentru încă o săptămână. "După un sezon încărcat, este destul de greu să te antrenezi, dar fetele sunt profesioniste şi vor mai rămâne concentrate încă o săptămână. Din păcate, tot jucătoarele de la Oltchim vor duce greul, la care se adaugă Cristina Vărzaru şi câteva tinere speranţe. Mergem la victorie spre ambele partide" a spus Radu Voina.

Revenită după o accidentare care a ţinut-o departe de teren timp de şase luni, Valentina Ardean Elisei speră să câştige ambele meciuri din preliminarii, pentru a beneficia apoi de o vacanţă liniştită. "Mă bucur enorm că am revenit la lot, mi-a lipsit mult echipa de club, dar şi naţionala. A fost foarte greu departe de teren, dar acum am revenit şi sper să recuperez. Noi mergem la victorie, trebuie să câştigăm ambele partide ca să ne calificăm. Nu mai contează ce a fost, trebuie să învingem Portugalia şi Elveţia, să mergem la Europene, indiferent de loc" spune „Alice".

"Este prea devreme să ne gândim la o medalie. Mai sunt două meciuri în preliminarii care trebuie disputate şi trebuie să ne concentrăm pe ele" a mai spus Valentina Elisei.

Cele 11 jucătoare convocate la naţională sunt: Talida Tolnai, Mihaela Smedescu (portari), Valentina Elisei, Iulia Puşcaşu, Ionela Stanca, Oana Manea, Ramona Maier, Ada Nechita, Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu (Oltchim), Cristina Vărzaru (Viborg), Melinda Geiger (HCM Baia Mare), Mihaela Tivadar (HCM Roman), Cristina Zamfir (Tomis Constanţa), Ada Moldovan (Dunărea Brăila) şi Nicoleta Dincă (Jolidon Cluj).

Româncele au susţinut ultimul antrenament la Vâlcea în această dimineaţă,de la ora 10.00, după care au plecat spre Bucureşti, de unde au pornit spre Portugalia, unde vor mai avea o şedinţă de pregătire înaintea jocului.

Am ratat o singură dată calificarea

Participantă la toate cele 19 ediţii ale Campionatului Mondial, România a ratat o singură dată calificarea la turneul final al Europenelor.

Vicecampioane mondiale în 2005, "tricolorele" au comis-o în cel mai pur stil mioritic în preliminariile pentru CE din 2006 din Suedia, fiind eliminate de Serbia. A fost atunci 21-25 la Bucureşti (am condus cu 12-10 la pauză) şi 26-26 la Karlovac (am avut 13-9 la pauză)!

Spiridon şi Rotiş mai speră în minuni

Situaţia este aproape clarificată şi în patru dintre celălalte şase grupe preliminarii. Ungaria, Franţa, Germania, Spania, Rusia, Muntenegru şi Croaţia au deja acontate biletele către Europene. În plus, Suedia, Serbia şi Belarus mai pot rata calificarea doar printr-o minune. Singurele semne de întrebare sunt în grupa 7, acolo unde Macedonia şi Olanda se bat pentru locul secund calificant, precum şi în grupa 3, unde „româncele" Simona Spiridon şi Gabriela Rotiş-Nagy trebuie să tragă din greu pentru a califica naţionala Austriei la Campionatul European din decembrie.

Aflată momentan pe locul 3, reprezentativa din "Ţara lui Mozart" trebuie să ţine pumnii Franţei în deplasarea din Islanda şi să le învingă apoi sâmbătă pe nordice pe teren propriu la minimum patru goluri diferenţă (25-29 în tur) pentru a face o rotaţie în clasament cu acestea. Austria, antrenată de timişoreanul Herbert Müller, este medaliată cu bronz la Campionatul European din 1996 şi la Campionatul Mondial din 1999.

Clasament grupa I

1. Ucraina 4 3 1 0 132 - 113 7 p
2. România 4 2 1 1 138 - 104 5 p
3. Elveţia 4 2 0 2 93 - 114 4 p
4. Portugalia 4 0 0 4 96 - 128 0 p

Au mai rămas de jucat: Portugalia - România (26 mai, ora 21.00, TVR 2), Elveţia - Ucraina (26 mai), România - Elveţia (29 mai, ora 11.00) şi Ucraina - Portugalia (30 mai)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite