Gimnaştii termină sezonul en-fanfare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Porgras şi Flavius Koczi au ocupat prima treaptă a podiumului la bârnă, respectiv sărituri. Campionul mondial la sol, Marian Drăgulescu a concurat doar la această probă, el reuşind doar un loc patru.

Gimnaştii români nu şi-au epuizat resursele pe anul acesta, făcându-se remarcaţi şi la etapele de Cupă Mondială. La ultima, cea de la Stuttgart (Germania), doi dintre tricolori au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Astfel, Ana Porgras a câştigat finala probei la bârnă, reuşind să se impună detaşat, cu un punctaj de 14,625, revanşându-se pentru ratarea de la Mondialele de la Londra.

Puntea suspinelor este aparatul preferat al româncei, având şi un exerciţiu cu notă mare de plecare. Porgras le-a depăşit în clasament pe Maike Roll (Germania), care a terminat concursul cu o notă de 13,575, dar şi pe Ksenia Semenova (Rusia), care a primit 13,525 de puncte.

Gălăţeanca a fost singura reprezentantă a României la această etapă a Cupei Mondiale. Ea a mai fost prezentă şi în calificările de la paralele, aparat la care a obţinut medalia de bronz în urmă cu doar o lună, la Campionatele Mondiale de la Londra.

 Din păcate, la Stuttgart nu a reuşit să acceadă în finală după ce a terminat doar pe locul al 10-lea, în condiţiile în care doar primele opt gimnaste ajungeau în ultimul act.

Drăgulescu, doar pe patru la sol

La masculin, din patru concurenţi români, trei au ajuns până în finale şi doar Flavius Koczi a reuşit să salute publicul de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Reşiţeanul a câştigat finala probei de sărituri, în timp ce Marius Berbecar a terminat concursul abia pe locul opt. Koczi a avut un punctaj total de 15,987 şi i-a devansat în clasamentul general pe Matthias Fahrig (Germania) şi Jevgnis Sapronenko (Letonia).

Berbecar s-a clasat pe ultima poziţie, cu un punctaj de 15,275. Vicecampion mondial la acest aparat la Londra, Flavius a avut cale liberă după ce Marian Drăgulescu s-a decis să concureze doar la sol. Din păcate, el nu a reuşit să atingă podiumul, clasându-se abia al patrulea, fiind notat cu 14,925.

Prima poziţie a fost ocupată de Diego Hypolito (Brazilia), în timp ce pe podium s-au mai clasat Alexander Şatilov (Israel) şi Sepulveda Gonzales (Chile). Oboseala s-a acumulat, având în vedere că Marian a concurat, după Campionatul Mondial de la Londra, la aproape toate competiţiile internaţionale importante.

Urmează Toyota Cup

Ultima competiţie importantă pentru gimnaşti, cu care vor încheia şi sezonul, este Toyota Cup. Desfăşurat în fiecare an în Japonia, acest concurs a strâns de fiecare dată cei mai buni sportivi din întreaga lume. Este una dintre întrecerile apreciate de români, deoarece de fiecare dată „tricolorii” au obţinut rezultate notabile.

Anul trecut, campioana olimpică la sol, Sandra Izbaşa, nu a avut adversară la proba care i-a adus laurii, obţinând şi locul doi la bârnă. Rezultatele bune nu s-au oprit aici. Daniel Popescu a câştigat finala la sărituri, devansându-l pe colegul de lot, Alin Jivan.

Cotuna, la primul an de seniori

Al patrulea reprezentant al nostru a fost juniorul Vlad Cotuna, care nu a reuşit să se califice în niciuna dintre finale. „Planul meu cu Vlad a fost de a-l introduce în competiţiile de seniori pentru a lua contact cu astfel de adversari. L-am ales pe el deoarece este cel mai bun junior din România.

Şi pentru că nu mai stau foarte mult la lot am vrut să promovez tinerele talente pentru a crea o continuitate şi a lăsa o situaţie cât mai bună în urma mea”, a spus Nicuşor Pascu. Acesta va părăsi naţionala României din ianuarie 2010 pentru a antrena la un club de la Lucerna (Elveţia), unde este stabilită familia sa.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite